„Vroiam să mă fac arbitru”

„Vroiam să mă fac arbitru

Nicolae Iordache a supraviețuit ca prin minune accidentului de
la mina Petrila, din luna noiembrie a anului 2008. A trecut prin
cinci intervenții chirurgicale, dar nu este vindecat complet.
Iordache s-a aflat printre minerii care au suferit arsuri pe
aproape toată suprafața corpului.

„Și medicii mi-au spus că a fost o minune că am
supraviețuit. Nu-mi amintesc mai nimic din perioada pe care am
petrecut- o în spital. Am dormit aproape tot timpul. Din păcate
încă mai am probleme. Obosesc foarte repede și nu îmi explic de ce.
Săptămâna viitoare voi merge la un specialist de la Cluj pentru
investigații amănunțite”
, spune Iordache, care încă
mai merge la muncă. „Nu mai lucrez în subteran, dar am
fost trecut la regie”
.

Acesta mai spune că încă este dependent de medicamente și de
unguenturi. „Din păcate încă mai am nevoie de
medicamente. Dacă nu se întâmpla tragedia mi-ar fi plăcut să fiu
antrenor sau arbitru, dar din păcate nu se mai poate. Abia rezist
câteva minute la o miuță sau la un tenis cu
piciorul”
, spune Iordache.

Nicolae ne-a mai povestit că, în tinerețe, altul spera să fie
viitorul său. Se visa fotbalist și o vreme a activat la Minerul
Uricani și la Jiul Petroșani, ca vârf: „Am jucat la
tineret la Jiul, la Minerul Uricani și la Parângul Lonea. Cert este
faptul că a trebuit să merg la muncă atunci când a venit valul de
disponibilizări. Am intrat și fotbaliști, și popicari în
mină”
, spune cel care era asemănat de lumea
fotbalului din Vale cu Rodion Cămătaru.

articol scris de Loredana
Juglea

Pe aceeași temă