Ca și campioană în Liga a 4-a Timiș, cu cinci etape înainte de finalul sezonului având un avans de 11 puncte față de Voința Biled, ACS Ghiroda, echipă unde director sportiv este Paul Codrea, e cu gândul deja la barajul de promovare în Liga 3, acolo unde în ultimii doi ani au făcut pasul cu succes ASU Politehnica și Ripensia. La stadionul din comuna aflată în estul Timișoarei au început de ceva timp lucrările de modernizare, iar la sfârșitul lunii mai acolo va avea loc un eveniment care îi va avea în prim-plan pe mai mulți componenți ai Generației de Aur, tineri jucători aflați în activitate, cât și glorii ale fotbalului timișorean.
Potrivit TMsport.ro, cu ocazia inaugurării arenei din Ghiroda, eveniment care va avea loc vineri, 26 mai, de la ora 20:00, în nocturnă, în comuna de lângă Timișoara își vor face apariția, pentru un meci demonstrativ, mai mulți componenți ai Generației de Aur. Deocamdată, au confirmat prezența Miodrag Belodedici, Ioan Ovidiu Sabău și Cristian Dulca. Printre invitați se mai numără și jucători precum Romario Benzar, proaspăt campion cu Viitorul, sau Steliano Filip. Nu va lipsi nici fostul internațional timișorean Paul Codrea, aflat la conducerea echipei, dar nici gloriile fotbalului timișorean, precum: Sorin Vlaicu, Florin Bătrânu sau Titi Varga.
ACS Ghiroda, al cărei antrenor este Vlad Bura, și-a desfășurat meciurile de pe teren propriu din această primăvară, în perioada în care stadionul propriu a fost în renovare, în cartierul Plopi. Arena din comună a fost renovată, are gard nou, tribune cu capacitate mărită, dar și cu nocturnă. Așteaptă doar meciul de baraj pentru promovare.
Până atunci, ACS Ghiroda mai are de disputat cinci meciuri în campionat, toate în fața unor adversari modești: ACS Murani (d, locul 9 din 18), ACF Baban Marcel (a, locul 18), AS Peciu Nou (d, locul 16), CS Unirea Sannicolau Mare (a, locul 11) și CS Timișul Șag (d, locul 12).