Duminică, pe o ploaie mocănească, s-a disputat la Micula derby-ul turului Ligii a IV-a la fotbal, Seria A, între Turul și Victoria Apa. Turul Micula câștigat acest meci cu 3-1 și încheie prima parte a sezonului pe primul loc în această serie. Dar tot atât de bine am fi putut scrie în titlu „Turul Mazilu – Victoria Apa 3-1″. Asta pentru că, după părerea noastră, arbitrul Ovidiu Mazilu a luat trei decizii care au influențat rezultatul final al meciului. Desigur, asta nu scade cu nimic din meritele echipei din Micula care a crezut în șansa ei, obținând în cele din urmă victoria.
Mai întâi a dictat în mod eronat un penalti pentru gazde în minutul 74 la un duel Șandor – Moraru. Jucătorul Miculei a alunecat fără să fi fost atins de Moraru, iar Mazilu s-a lăsat înșelat de plonjonul spectaculos a lui Șandor și indicat punctul cu var. Lovitura de la 11 metri a fost apoi transformată de Mike. Apoi, în minutul 84, Șandor mai cade o dată la marginea careului după un duel cu Bura păcălindu-l din nou pe Mazilu. Lovitura liberă, acordată foarte ușor, a fost transformată în gol de același Șandor cu largul concurs al portarului Dobrai. Golul marcat în minutul 87 de Mike, unul curat, n-a mai fost decât o pilulă amară dată apenilor. Mazilu a dictat corect lovitură de la 11 metri pentru Victoria la faultul comis de portarul Crișan asupra lui Timoc (min.63). Dar Crișan a faultat din postura de ultim apărător situație în care corect ar fi fost să primească un cartonaș roșu. Dar a primit numai unul galben.
Altfel meciul a fost unul de un bun nivel tehnic și spectacular cu elevii lui Zoltan Ritli la timonă chiar și după ce au rămas în 10 jucători, Bordac fiind eliminat pe drept după un fault dur (min.36). Victoria a dominat destul de autoritar meciul iar marile ocazii, 5-6 la număr, au aparținut echipei din Apa.
Dar pe rând au ratat ocazii uriașe Grigorie, Szekely și Timoc, chiar și cu portarul în față. Victoria a deschis scorul în minutul 63 când Berci a transformat lovitura de la 11 metri acordată în urma fazei descris anterior și se părea că va câștiga meciul. Au venit însă fazele petrecute pe final de meci și Turul câștigat cu o eficacitate demnă de invidiat: 4 șuturi pe poartă=3 goluri.
După meci, sportiv, antrenorul Milu Petric a recunoscut sportiv că echipa lui a avut noroc. „Ei au avut mai multe ocazii, meritau mai mult, iar noi am avut noroc. Dar fotbalul se joacă pe goluri iar ocaziile ratate se răzbună” a spus Milu Petric care a refuzat să se pronunțe asupra loviturii de la 11 metri acordată pentru echipa lui în minutul 74.
– Turul: Crișan – Bococi, Șandor, R.Pop, Căroșan, T.Varga, Godje, Mike, R.Varga, Stoian, Pătcaș/Szucs, Lupuț.
– Victoria: Dobrai – Fărcaș, Moraru, Raț, Bura, Bordac, Szilagyi, Szekely, Grigorie, D.Timoc, Berci.
Sursa: Informația Zilei