În aplauzele prelungite ale suporterilor gălățeni, noul Oțelul – Suporter Club Oțelul Galați – a dat, luni, pe Stadionul „Siderurgistul”, start pregătirii în vederea abordării noului sezon competițional. Noul club de fotbal din Galați ce vrea să fie continuatorul fostei campioane a României ce la începutul acestui an a intrat în faliment va activa cel mai probabil în viitorul campionat al Ligii a IV-a.
Sub conducerea lui Sorin Haraga și Stelian Bordieanu, noul Oțelul a pornit la drum cu un lot format în mare parte de juniorii A, a căror medie de vârstă nu depășeste 18 ani, mare parte dintre ei fiind cei care au dus la sfârșit campionatul din Liga 2. Antrenorul Bordeianu este încrezător în succesul noii echipei sale și este mulțumit de jucătorii care au răspuns apelului său. „Ca orice început este destul de greu, dar la apelul meu am adunat jucători din vechiul grup, de la juniori A, și mai sunt câțiva care au fost crescuți la fostul Oțelul. Proiectul este făcut pentru ei, pentru a avea o șansa de a merge mai departe și de a avea unde juca, mai ales ca am fost lăsați de izbeliște”, a declarat Bordieanu.
Conform directorului sportiv Sorin Haraga, pe 19 iulie a fost termenul limită pentru obținerea personalității juridice a noului club, dar mai există câțiva pași procedurali până la definitizare, estimând ca în jurul datei de 3 sau 4 august aceasta să fie obținută. „Va trebui ca apoi să ne înscriem la Ministerul Tineretului și Sportului pentru obținerea Certificatului de Identitate Sportivă, să luăm CIF, să deschidem contul și apoi să vină cât mai mulți membri socios care să ne poată ajuta. La Asociația Județeană de Fotbal (AJF) ne putem înscrie până în jurul datei de 15 august, iar pentru înscriere în competiție (Liga a IV-a) este nevoie de acceptul AJF”, a spus și Haraga pentru sursa citată.
Jucători prezenți la reunire:
Portari: Ștefan Bordieanu, Cătălin Enache;
Jucători de câmp: Rareș Oprea, Ruben Codreanu, Claudiu Maftei, Robert Ciurea, George Cristof, Viorel Lepădatu, Mihai Petică, Claudiu Cireașă, Aurelian Goga, Tudor Scarlat, Alin Grigoraș, Robert Grozav, Robert Gheorghe, George Iancu, Petrișor Tudosă, Marius Tudose, Boboc, Iulian Pleșu, Adrian Miron, Daniel Mocanu, Paul Ioniță, Alexandru Sava, Cristian Chirilă, Bandac, Valentin Ioviță.
Staff-ul tehnic al SC Oțelul:
Antrenor: Stelian Bordieanu
Director sportiv: Sorin Haraga
Preparator fizic: Dorin Radu
Maseur/Magazioner: Gheorghe Stamate
Articol scris de Marian CĂ‚PĂ‚ȚÎNĂ‚
Foto: Sorin PANĂ‚