Stadionul Jiul a rămas din nou fără apă, iar vacile au intrat în complex să pască din gazon

Stadionul Jiul a rămas din nou fără apă,** iar vacile au intrat în complex să pască din gazon

Situația echipei CSM Jiul Petroșani a rămas la fel de precară chiar și după ce Primăria Petroșani s-a implicat în activitatea acesteia. Clubul de fotbal a rămas din nou fără apă curentă la stadion, astfel că antrenamentele au fost suspendate. Jucătorii formației ce acum evoluează în Liga a IV-a Hunedoara au ajuns în situația de a se prezenta direct la meciuri, sunt neplătiți și mai continuă fotbalul doar la rugămintea antrenorului Sorin Ghițan.

Pentru că datoria către firma ce furnizează apă la stadionul Jiul este undeva în jurul sumei de 350 de milioane de lei vechi jucătorii pregătiți de Sorin Ghițan sunt nevoiți să-și spele singuri, acasă, echipamentele de joc și să sară peste orele de antrenament.

Probleme cu apa au mai fost și în această vară, când tot din cauza datoriilor fotbaliștii nu s-au putut reuni la timp și au început sezonul în curs fără să facă vreun antrenament, nemaivorbind de un cantonament.

Rămâne de văzut cum va reuși Primăria Petroșani să soluționeze această problemă destul de importantă care poate pune în pericol continuarea activității clubului CSM Jiul.

Animalele au dat năvală la baza Jiul

Mai mult, îngrijorător este și faptul că baza sportivă a rămas tot la mâna destinului. Astfel, gardul de fier furat de la stadion, în vară, nu a mai fost refăcut, degradarea copertinei care acoperă o parte din stadion continuă, iar, mai nou, baza a devenit pajiște pentru animalele din zonă.

„Nu mare ne-a fost mirarea să găsim când am venit la antrenamente pe unul dintre terenuri vaci la păscut. Am rămas șocați. Nu se poate așa ceva. Până la urmă, nici noi nu mai înțelegem a cui e baza, cine are grijă de ea”, spun jucătorii Jiului, care în 12 etape de campionat au încasat trei prime de joc, toate venite din buzunarul antrenorilor.

Dacă la alte echipe din campionat situația financiară este bună, la Jiul totul este neschimbat. „Ne pare rău că în Petroșani nu există un om de afaceri potent care să-și dea seama că merită să investească bani la această echipă”, a spus și Marin Tudorache.

Articol scris de Loredana JUGLEA

Pe aceeași temă