„Zimbrilor” le priește la Hunedoara, unde ieri au obținut a doua
victorie în acest an. De data aceasta, în Cupă.
FC Hunedoara II rămâne fără victorie în acest an. Ciuca bătăilor
în Liga a patra Hunedoara, unde a pierdut toate cele șase jocuri
din retur, cei mai mici dintre „alb-albaștri” au pierdut ieri, pe
teren propriu, și jocul din Cupă, scor 1-2, cu Retezatul Hațeg.
După o primă repriză seacă, oaspeții au lovit de două ori după
pauză. Ambele goluri fiind marcate din faze fixe care au plecat din
gheata lui Narcis Spătar. Ovidiu Ciolea a deschis scorul după exact
o oră de joc. Centrarea lui Spătar, din corner, l-a găsit nemarcat
în careu pe căpitanul Hațegului care, de la 10 metri, l-a învins
pentru prima dată pe Băeșu. Pe fază, Coroiescu a făcut 0-2 – șut
din 8 metri – după ce, atent, a urmărit mingea expediată din
lovitură liberă de la 23 de metri de Spătar și respinsă în față de
Băeșu (76). Gazdele au avut o răbufnire de orgoliu pe final, când
au reușit să reducă din diferență prin Plăvițiu – șut cu pământul
din lovitură liberă de la 30 de metri lateral dreapta (87), însă
prea târziu pentru a mai pune în pericol calificarea Hațegului.
FC Hunedoara II 1
(0)
Băeșu – Harabagiu, Stupu, Fl. Mâcnea – Plăvițiu, Tiric, Muntean,
Al. Pârvu (46 – Al. Păun) – Timuc (cpt; 79 Bobouțanu), Vremi,
Doroi. Antrenor: Nelu Mitrică.
Retezatul Hațeg 2
(0)
S. Itul – Dănău, Brăilă, Laslău, M. Daj – Stănculea, Ov. Ciolea,
Al. Turcu, Spătar – Uruci, Coroiescu (83 Albesc). Antrenor: Titi
Alexoi.
Au marcat: Plăvițiu (87) / Ciolea (60),
Coroiescu (74)
Arbitru: Florin Anca.
Asistenți: Sebastian Zaharia și Marius Coroi (toți
din Deva). Observator: Petre Spărios.
Stadion „Michael Klein”. Spectatori: 100.
CUPA
ROMÂNIEI
Rezultatele din sferturile de finală
FC Hunedoara II – RETEZATUL HAȚEG 1-2
Gloria Geoagiu – AURUL CERTEJ 1-4
Metalul Crișcior – AURUL BRAD 0-3
„U” Petroșani – CS VULCAN 0-2
Învingătoarele s-au calificat în faza următoare a
competiției.
Articol scris de Sami
Tamaș
Foto: Cristi Vatavu (Ziarul Hunedoreanului)