Recolta Tufești invincibilă și în play-off

18 May. 2010, 13:52 Ligi județene
Recolta Tufești invincibilă** și în play-off

S-au scurs deja două etape din
turneul play-off, cel în urma căruia se va stabili formația care va
accede la turneul de baraj pentru promovarea în Liga a III-a, și
lidera campionatului Ligii a IV-a brăilene, Recolta Tufești, își
menține invincibilitatea.

În prima etapă, formația pregătită
de Viorel Cosma, Recolta Tufești, a câștigat cu 3-0, la „masa
verde” partida cu FC Urleasca, deoarece aceasta nu s-a prezentat la
meci, iar în cel de-al doilea meci al rundei, de miercurea trecută,
Avântul Cireșu a dispus cu 2-1 de Victoria Traian, după ce, la
pauză, scorul a fost egal, 0-0.

Gazdele au schimbat tabela în
minutul 50, prin Mihai Popa, iar Daniel Frățilă a marcat pentru 2-0
în minutul 64. Cu zece minute înainte de finalul partidei,
Laurențiu Butoi a redus din diferență, stabilind totodată și scorul
disputei de la Cireșu.

Sâmbăta trecută, Recolta Tufești a
câștigat la scor de forfait partida de pe teren propriu cu formația
de pe locul secund, Avântul Cireșu, golurile învingătorilor fiind
marcate de Cristi Baltă (min. 10) și Fănel Ghioca (min. 68,
72).

Tot în etapa de sâmbătă, FC
Urleasca s-a impus cu 2-1 pe teren propriu în fața echipei Victoria
Traian. Oaspeții au condus cu 1-0, grație reușitei lui Ștefan Jica
(min. 28), însă, cu un minut înainte de finalul primei reprize,
Marius Constantin a restabilit egalitatea. Scorul final al
partidei, 2-1 pentru FC Urleasca, a fost stabilit de Andrei
Spătaru, în minutul 63.

După disputarea primelor două etape
din turneul play-off, lideră este Recolta Tufești, cu 82 de puncte,
următoarele trei locuri fiind ocupate în ordine de Avântul Cireșu,
cu 68 puncte, Victoria Traian, cu 58 puncte și FC Urleasca, cu 56
puncte.

Sursa: obiectivbr.ro

18 May. 2010, 13:52 Ligi județene
Pe aceeași temă