Panduru: „Mă simt excelent la Corbeanca”

26 Nov. 2011, 20:40 Ligi județene
Panduru:**

După ce Afumațiul și Ștefăneștiul au ajuns în Liga a III-a, una dintre principalele favorite la promovare a devenit CS Corbeanca. IlfovSport a stat de vorbă cu Robert Panduru, antrenorul echipei CS Corbeanca, ocupanta locului al doilea în Liga a IV-a ilfoveană.

Î: Cine este Robert Panduru și care a fost cariera lui ca jucător?
R: Am 36 de ani, sunt căsătorit, am un băiețel de 4 ani. Sunt absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport având și Licența A UEFA. Am început fotbalul la vârsta de 7 ani la Autobuzul București sub îndrumarea domnului antrenor Dorel Chiriac unde am terminat și junioratul. Ca senior am activat la Inter Gaz București, Fulgerul Bragadiru, Midia Năvodari, Rocar București, CS Zlatna, FC Cugir reușind 3 promovări. Mi-am încheiat cariera de jucător destul de devreme, la 31 de ani după mai multe probleme medicale.

Î: Cum ați ajuns la C.S. Corbeanca ? Și de ce ați acceptat să antrenați la Liga a IV-a?
R: La Corbeanca am ajuns la începutul anului 2010 pe când antrenam la Buftea, fiind rugat de domnul președinte Daniel Marin să mă ocup de Centrul de Copii și Juniori al clubului. Oferta de a antrena echipa de seniori am primit-o înainte de play-off și care am acceptat-o imediat. „De ce în Liga a IV-a?” Știam că se dorește performanță, că se va încerca promovarea, cunoșteam oameni implicați în acest proiect și, nu în ultimul rând pentru mine, fiind o provocare. Pot spune că atunci când te simți pregătit și iubești această meserie, nu contează liga la care antrenezi.

Î: Care sunt punctele forte ale echipei?
R: Grupul de jucători, unul foarte unit!

Î: Dar cele slabe?
R: În momentul acesta nu sunt, ținând cont de rezultatele avute.

Î: Care sunt principalele adversare la titlu?
R: Daca ne uităm pe clasament, pot spune că Cernica, Dragomirești, Bragadiru, dar eu, ca antrenor respect toate echipele participante.

Î: De ce ar mai avea nevoie Corbeanca pentru a face față în Liga a III-a în cazul promovării?
R: De timp și multă liniște. Să nu uităm că această echipă este schimbată în proporție de 90% față de campionatul trecut. În cazul promovării eu cred că vom mai avea nevoie de cel mult 3-4 jucători.

Î: Ați convins o serie de jucători de la Liga a III-a să joace în Liga a IV-a. Sunteți mulțumit de aportul lor? Se simte un plus de prezență în joc?
R: Jucătorii care au venit în vară sunt jucători cu care am lucrat sau pe care îi cunosc foarte bine. Sunt mulțumit de aportul lor de până acum simțindu-se o creștere evidentă în jocul echipei prin venirea lor.

Î: Care jucător s-ar încadra la titulatura de vedetă a echipei în acest moment?
R: Pentru mine ca antrenor toți jucătorii sunt la fel, nu am nevoie de vedete, repet: contează foarte mult grupul. Jucător – vedetă în România, după părerea mea nu există în acest moment.

Î: Ca fost antrenor acolo, cum vedeți evoluția Buftei în debutul campionatului? Aveți regrete că nu vi s-a dat o șansă acolo anul trecut?
R: Mă așteptam la o evoluție bună având în vedere lotul și campania de transferuri făcută în vara aceasta. Eu le doresc multă baftă în continuare și să poată realiza ce și-au propus! Nu am de ce să regret că nu mai sunt antrenor la Buftea, ei în momentul acesta au un antrenor foarte bun, iar eu mă simt excelent la Corbeanca.

Î: Ce planuri de viitor are Robert Panduru din punct de vedere profesional? Unde se vede peste 5 ani ca antrenor?
R: În primul rând îmi doresc din tot sufletul să promovăm, sa putem face fericiți conducerea, domnul primar, suporterii acestei echipe care sunt alături de noi, ne sprijină foarte mult căutând și găsind soluții pentru performanță. Peste 5 ani mă văd antrenând. „Unde?”…. Nu știu, depinde foarte mult de mine. Dacă voi munci, voi fi serios și voi avea rezultate, sigur voi antrena la un nivel mare.

Sursa: IlfovSport

26 Nov. 2011, 20:40 Ligi județene
Pe aceeași temă