Sporting a jucat o „turcă”. Așa
poate fi caracterizat ceea ce s-a întâmplat vineri pe stadionul
Ițcani la partida amicală dintre Sporting Suceava și AS Roma din
Botoșani. Cu Sevaciuc, Pantea, Apetri și Negru titulari, Sportingul
a dat de pământ cu ocupanta locului 2 din clasamentul ligii a IV-a
din județul Botoșani, jucând practic doar în jumătatea lor de
teren.
În prima repriză elevii lui Ovidiu
Ciobanu au ratat din toate pozițiile, și din careul mic și din cel
mare și din afara lui, Căinari, Păcurari, Apetri și Negru
întrecându-se în ratarea ocaziilor mari cât roata carului în prima
jumătate de oră. Balul l-a deschis Negru care a finalizat frumos o
acțiune personală în minutul 32, Căinari a mărit avantajul cinci
minute mai târziu, iar același Negru a transformat cu siguranță o
lovitură de la 11 metri în minutul 43, stabilind astfel scorul la
pauză, 3 – 0.
Repriza secundă a fost tot la
discretia Sportingului, Căinari reușind hattrick-ul, fiind urmat de
Fratea, Buziuc, Gâscă și Ignătescu pe lista marcatorilor care au
dus scorul la 9 – 0.
Sporting Suceava a început cu
următorul 11: Butnariu, Sevaciuc, Murariu, Pantea, Bosancu,
Nicoara, Fratea, Căinari, Apetri, Negru și Păcurari. Au mai jucat
Vitu, Pustiu, Buziuc și Gâscă.
1-1 cu
Luceafărul
Dumincă, în alt meci amical, jucat de această dată la Dumbrăveni,
pe un teren dezghețat, meciul dintre Sporting și Luceafărul Mihai
Eminescu (liga a III-a) a fost unul bun de antrenament pentru
ambele echipe.
Sucevenii au început în formulă de
bază cu Butnariu în poartă, Sevaciuc, Murariu, Pantea și Fratea în
linia defensivă, Apetri, Căinari, Buziuc și Ovidiu Bosancu la
mijloc, Crisu și Negru în atac. Pe parcursul jocului, antrenorul
Ovidiu Ciobanu a mai folosit jucătorii: Guriță, Ignătescu,
Cerlinca, Păcurari, Ștefan și Vitu.
Buziuc avea sa fie cel ce deschidea
scorul, chiar înainte de pauză, oaspeții reușind egalarea în
minutul 75 și stablind scorul final.
Pentru suceveni urmează amicalul de
marți, pe terenul celor de la CSM Pașcani.
Sursa: sportsuceava.ro
Foto: Gelu Cracănă