Mai mulți jucători de al Jiul au băgat memorii la Asociația
Județeană de Fotbal Hunedoara pentru a deveni liberi de contract pe
motiv că nu și-au primit drepturile salariale de mai bine de trei
luni.
Antrenorul Daniel Huza spune că jucătorii care au procedat așa
înseamnă că nu au valoare să joace la Jiul. „Jucătorii
care au depus memorii nu au valoare să joace la Jiul. Au făcut
lucrul acesta pentru că nu era titulari la echipa
mare”, a explicat tehnicianul, care în mare parte s-a
arătat mulțumit de victoria din partida cu CS Vulcan, meci în care
Jiul a folosit nu mai puțin de șase juniori.
Astfel în prima echipă au evoluat Drăgoescu, Drăgan și Sandu
Remus, iar mai apoi au intrat Matei, Zaharia și Cânda.
„A fost un meci dificil cel cu Cs Vulcan, iar la un
moment dat jucătorii foarte tineri au căzut psihic, dar important
este că am câștigat. Pe mine nu mă interesează ce spun alte echipe
despre noi sau că ne acuză. Eu îmi de treaba mea și important este
faptul că ne-am apropiat la doar două puncte de liderul Minerul
Uricani”, a mai adăugat Huza.
Mareș,
meciul vieții cu Germania
Fundașul de 15 ani al echipei Jiul Petroșani, Marius Mareș, a
plecat în cantonament la Mogoșoaia cu Naționala Under 16.
Talentatul fotbalist de care Steaua este tot mai interesată va juca
două meciuri în premieră pentru el. „Mareș va juca în
două amicale contra selecționatei similare a Germaniei, un lucru
inedit pentru el. Sper ca acest lucru să-i dea o și mai mare
încredere în el pentru că sunt convins că este unul dintre
jucătorii ce vor avea un viitor strălucit”, a
declarat antrenorul acestuia Daniel Huza.
Articol scris de Loredana
Juglea