ACS Ghiroda e gata pentru returul barajului cu Inter Petrila. Timișenii au câștigat în tur și nu iau în calcul varianta penalty-urilor: „Jucătorii noștri știu ce au de făcut”

Marius ANGHEL 23 Jun. 2017, 14:35 Stiri

ACS Ghiroda, campioana județului Timiș, e la doar un meci distanță de promovarea în Liga a 3-a, și anume, returul de pe teren propriu, de mâine, 24 iunie, cu Inter Petrila, campioana județului Hunedoara. După 2-1 în tur, în Valea Jiului, ghirozenii sunt extrem de optimiști, dar și precauți, însă declară că nu vor aborda partida la 0-0.

Antrenorul Vlad Bura are tot lotul valid pentru retur. Gazdele nu au antrenat penalty-urile dacă va fi 2-1 pentru oaspeți. „Va fi un meci foarte greu. Ei vor juca cu determinare, sunt o echipă foarte bună, au jucători cu mare experiență. Întotdeauna, primul meci este mai dificil, dar noi vom juca și acest al doilea meci ca și cum am pleca de la scorul de 0-0. Noi avem stilul nostru de joc, ofensiv, vom juca cu multă determinare, nu vom renunța la el. Ghiroda joacă mereu toate meciurile la victorie. Dacă se ajunge la penalty-uri, jucătorii noștri au experiență, știu ce au de făcut”, a punctat Vlad Bura pentru TMsport.ro.

De la Petrila va lipsi sigur fundașul stânga Androne, scos cu targa la meciul din tur. Ghirozenii speră să aibă parte de un public numeros pe stadionul „Emilian Pavel”. „Sperăm să vină mai mulți oameni, aveam nevoie de sprijinul lor, de mobilizarea și de suportul lor, pentru tot ce au făcut băieții în acest sezon, în care am luptat să ducem Ghiroda în Liga a 3-a”, a mai spus antrenorul Bura, campion european cu Baroul Timiș.

Meciul retur începe la Ghiroda, sâmbătă, de la ora 17:30.

Text și foto: TMsport.ro

Marius ANGHEL 23 Jun. 2017, 14:35 Stiri
Pe aceeași temă