Inter respiră printre termopane și fotbal

03 Feb. 2010, 12:08 Ligi județene
Inter respiră** printre termopane și fotbal

Echipa de fotbal Inter Petrila este
una dintre grupările inedite din liga a patra Hunedoara. Cu
antrenorul meseriaș în montarea termopanelor, dar și cu un
președinte care are funcție dublă, Inter Petrila
supraviețuiește.

La 29 de ani, Cosmin Negoi este cel
mai tânăr președinte din Valea Jiului. Chiar dacă au plecat mai
bine de 10 jucători de la echipă, tânărul președinte crede că-i
poate readuce pe băieți. „Au plecat zece jucători, dar
cred că se vor întoarce majoritatea dintre ei. Pentru mine postul
pe care l-am primit este mai mult decât o provocare”
,
declară Cosmin. Inter Petrila a terminat turul de campionat pe
locul 11, dar proaspătul președinte crede că echipa poate mai mult:
„Obiectivul meu este în primele cinci locuri știu că
jucătorii vor putea lucrul acesta”
.

Inter Petrila își va relua
pregătirea pe data de 8 februarie. „Suntem cea mai
întârziată echipă, dar nu disperăm, încet încet vom porni la
drum”.

Majoritatea jucătorilor sunt
fotbaliști amatori și sunt angajați cu carte de muncă la diverse
firme din Valea Jiului. „Este foarte greu să mergi și
la antrenamente să mergi și la muncă, dar suntem
obișnuiți”
, spun jucătorii.

Antrenorul echipei Constantin
Georgică este și el foarte prins cu munca, lucrând la o firmă de
termopane. „Am vorbit cu antrenorul și sunt convins că
vom face treabă. Consiliul Local ne-a asigura că se va rezolva și
problema cu banii până pe data de 6 martie când va începe
returul”
, spune Cosmin Negoi care pe lângă funcția de
președinte mai deține și funcția de administrator al bazei.
„O să încercăm să le fac pe toate cum trebuie chiar
dacă sunt pe mai multe fronturi”.

Jucătorii Interului au terminat
turul de campionat pe locul 11, neplătiți cu lunile, dar cu dorința
de a duce emblema clubului mai departe. Odată cu venirea iernii
căpitanul Brânzea a luat decizia de a-și pune ghetele în cui.
„Din câte știu eu, căpitanul a plecat la muncă în
Spania”
, a spus unul dintre jucători.

Situația delicată a echipei de
fotbal a ajuns și la urechile consilierilor locali. De altfel
activitatea echipei a stârnit scântei între unii consilieri și
primarul Ilie Păducel. „Pe primar nu-l mai interesează
fotbalul din moment ce nu s-a mai implicat la
echipă”
, au venit acuzele din partea consilierului
Dumitru Răscolean.

„Cunosc foarte bine
situația jucătorilor și au tot dreptul să fie nemulțumiți că nu
și-au luat banii, dar încercăm să rezolvăm
problemele”
, s-a apărat primarul Ilie Păducel.

Articol scris de Loredana
Juglea

03 Feb. 2010, 12:08 Ligi județene
Pe aceeași temă