Fortino Ianca s-a impus în finală

19 Jun. 2011, 13:52 Ligi județene

Pe stadionul „Ștefan Vrăbioru” din Ianca a avut loc sâmbătă,
finala județeană a Cupei României, ultim act în care s-au întâlnit
Victoria Traian și Fortino Ianca. Favorită la câștigarea trofeului
era gruparea din Traian, vicecampioana județului, echipă care
eliminase în semifinale chiar pe noua promovată în liga a III-a,
Conpet Cireșu, dar pe teren lucrurile au stat cu totul altfel.

Fortino Ianca a făcut legea în ultima partidă a sezonului,
impunându-se după prelungiri cu scorul de 3-1, dar s-a ajuns până
acolo doar datorită uriașelor ocazii de gol ratate cu seninatate de
elevii antrenați de Viorel Ciucașu. Meciul a început cu o bară a
celor din Traian (Zagan- min. 4) după care Fortino a pus stăpânire
pe joc și Irimia a irosit și el două bune oportunități de a
deschide scorul (16 si 43) într-o primă repriză în care fazele de
poartă au cam lipsit.

În partea a doua, meciul a fost la discreția celor din Ianca,
deoarece adversarii lor au „terminat benzina” încă de prin minutul
70, dar s-au marcat totuși doua goluri. Fortino a înscris prima
prin… autogolul lui Stan (mi. 58), pentru ca peste numai un minut
Juganaru să prindă un șut excepțional de la 18 metri care s-a dus
în vinclul porții apărate de Durbacă: 1-1. Mitrea putea să facă 2-1
pentru echipa din Traian dar Durbaca a scos de sub bară (63), după
care fotbaliștii de la Traian au picat fizic.

Drept urmare Fortino Ianca a pus stăpânire cu autoritate pe joc,
iar Iliescu a ratat de cinci ori, mereu din ipostaza de singur cu
portarul (minutele 77, 81, 84, 88 și 90), însă de fiecare dată a
ratat cu seninatate golul victoriei în timpul regulamentar de joc.
În prelungiri, Victoria Traian nu a mai trecut centrul terenului,
și după alte ocazii rarisime irosite de Butiseacă (94, 109), Gatiu
a prins un „trasor” de excepție de pe la vreo 25 de metri și mingea
s-a direct în vinclul porții apărate de Dimache: 2-1 pentru
Fortino!

Scorul final a fost stabilit de Irimia în minutul 118, la capătul
unei acțiuni personale de toată frumusețea, care a marcat după ce a
driblat în prealabil tot ceea ce i-a ieșit în cale: 3-1!

Dupa partida, Fanel Băluță, președintele de la Fortino Ianca, ne-a
declarat: „Sunt foarte bucuros pentru acest prim trofeu pe care-l
câștgăm de la înființarea echipei și până în prezent, dar a fost o
victorie meritată care se putea concretiza încă din timpul primelor
90 de minute. Voi premia băieții pentru acest succes conform
performanței pe care au realizat-o, iar primul obiectiv pentru
viitor este promovarea în liga a III-a în vara anului viitor. S-a
văzut clar că băieții au valoare, au valoare de liga a III-a, dar
până atunci mai este. Vă asigur eu că pe viitor veți mai auzi de
Fortino Ianca, deoarece avem gânduri mari. Iar bani sunt pentru
realizarea acestora”

De partea cealaltă, niciun reprezentant de la Victoria Traian nu a
vrut să vorbească după acest esec, ba chiar mai mult au refuzat să
participe la festivitatea de premiere!

Victoria Traian – Fortino Ianca 1-3 (0-0;
1-1)

Au marcat: Juganaru (58)/ Stan (autogol 58), Gatiu (115), Irimia
(118)

Victoria Traian: Dimache – Zagan, Mihaila, Stan,
Vebar – Martinescu (54 Spataru; 109 Giugiuc), Petrof, Bratosin (60
Constandache) Mitrea – Barbu, Juganaru.
Antrenor: Iulian Neagu

Fortino Ianca: Durbaca – Constantin, Mladin,
Stanciulescu, Stanciu – Toni (101 Balan), Bratu, Ghiviciu (70
Iliescu), Irimia – Gatiu (120 Tarcatu), Butiseaca (119
Ciobotaru.

După finală, Laurențiu Vărgatu, președintele AJF Brăila, a acordat
următoarele premii:
 cel mai bun arbitru județean: IONUȚ
LUPAȘCU

 câștigătoarea ligii a IV-a la juniori: DUNĂ‚REA
GROPENI

 câștigătoarea ligii a V-a (seria I): SIRETUL
VĂ‚DENI

 câștigătoarea ligii a V-a (seria a II-a): AS BORDEI
VERDE

 câștigătoarea ligii a IV-a: CONPET CIREȘU
 premiul fair play: VOINȚA BĂ‚RĂ‚GANU
 cel mai bun jucător al finalei: IRIMIA (Fortino
Ianca)

articol scris de Valentin
Constantinescu

19 Jun. 2011, 13:52 Ligi județene
Pe aceeași temă