La sfârșitul săptămânii trecute, pe șapte terenuri ale județului Brăila au avut loc partidele etapei a 13-a (ultima a turului) din cadrul ligii a IV-a brăilene la fotbal, rundă care a fost oarecum dominată de formațiile vizitatoare. Acestea au reușit să obțină două victorii și alte două rezultate de egalitate într-o etapă în care gazdele s-au impus doar în alte trei situații, și în care s-au marcat în total un număr de 36 de goluri (23 gazdele și 13 oaspeții). Unul dintre scorurile acestei ultimei etape a turului de campionat, l-am consemnat la Ianca, acolo unde Fortino din localitate a învins cu 6-1 pe Voința Șuțești, și astfel echipa finanțată de Fănel Băluță încheie sezonul pe primul loc al clasamentului fiind campioana de toamnă a ligii a IV-a brăilene, cu 36 de puncte, în timp ce învinsa ei va „ierna” pe locul 10 cu numai 12 puncte. Poziția secundă a podiumului este ocupată de Victoria Traian, formație care a acumulat 34 de puncte după victoria cu 2-1 de pe terenul echipei CS Făurei (locul11 cu 12 puncte), dar oaspeții s-au impus abia după ce gazdele au condus cu 1-0, reușind golul vioctoriei abia în minutul 88!!
Ultima treaptă a podiumului este ocupată în continuare de FC Tufești, echipă care a acumulat acum 33 de puncte după ce a realizat scorul etapei, 8-0, cu „lanterna roșie” Victoria Dedulești, aceasta din urmă fiind singura formație care nu are niciun punct după 13 etape!!Cea mai categorică victorie în deplasare din această etapă a obținut-o Dunărea Gropeni, după succesul cu scorul de 5-0 obținut pe terenul echipei Voința Găiseanca! După acest triumf Dunărea Gropeni se află pe locul patru cu 25 de puncte, în timp ce Voința Găiseanca este penultima, cu numai 7 puncte!Un succes facil, cu scorul de 4-1, l-a obținut și Sportul Chiscani în disputa de pe teren propriu cu Victoria Cazasu, victorie care urcă echipa antrenată de Georgel Pascu pe locul cinci cu 23 de puncte, iar formația din Cazasu staționează pe locul șapte cu 18 puncte.
În ultimile două mpartide ale acestei ultime etape a turului ligii a IV-a brăilene la fotbal am consemnat două meciuri încheiate la egalitate, ambele cu același rezultat: 2-2!! Este vorba de partidele dintre Avântul Mircea Vodă (locul 12 cu opt puncte) – Voința Vișani (locul nouă cu 17 puncte), și Viitorul Galbenu (locul opt cu 18 puncte) – Siretul Vădeni (locul șase cu 23 de puncte). Dar cum conducerea AJF Brăila a hotărât ca în această toamnă să se dispute și primele două etape din retur, în prima rundă a returului va avea loc și derby-ul campionatului, adică meciul dintre primele două clasate: Fortino Ianca – Victoria Traian, partidă care se va juca pe terenul primeia dintre ele!!
Dar până atunci va prezentăm rezultatele finale și marcatorii acestei ultime etape a turului de campionat al ligii a IV-a la fotbal brăilene:
Avântul Mircea Vodă – Voința Vișani 2-2 (1-1)
Stareț (42), Păun (75)/ A. Radu (15, 90)
Viitorul Galbenu – Siretul Vădeni 2-2 (1-1)
C.Andrei (44), S. Andrei (72)/ E. Stan (45), M. Stan (78)
CS Făurei – Victoria Traian 1-2 (1-1)
Cristea (10)/ Barbu (41), Anghel (88)
Fortino Ianca – Voința Șuțești 6-1 (3-1)
Postolea (29), Irimia (32, 55), S. Butiseacă (33), Predescu (54), Stănciulescu (min. 71)/ Călin (35)
Voința Găiseanca – Dunărea Gropeni 0-5 (0-3)
Buhai (1, 13), Durbacă (16), Matei (66), Bogdan (87)
Sportul Chiscani – Victoria Cazasu 4-1 (1-1)
Gheorghiță (20, 49), Jercăianu (48), Crăciun (93)/ Tănase (31)
FC Tufești – Victoria Dedulești 8-0 (3-0)
Ghioca (12), Banciu (20), Ioniță (43), Țugui (47, 76), Popârțac (59), Neta (70), Cazan (87)
Etapa viitoare, a 14-a (prima din retur), programează sâmbătă 19 noiembrie următoarele partide:
Voința Vișani – Victoria Dedulești
FC Tufești – Victoria Cazasu
Sportul Chiscani – Dunărea Gropeni
Fortino Ianca – Victoria Traian
CS Făurei – Siretul Vădeni
Viitorul Galbenu – Avântul Mircea Vodă
Articol scris de Valentin Constantinescu