Adrian Pribac, golgheterul Ligii a IV-a Hunedoara, a fost cu ceva timp în urmă la un pas să-și pună ghetele în cui, dar s-a răzgândit. Fost jucător la Mureșul Deva, Dunărea Galați, CSM Râmnicu Vâlcea sau FC Olt este acum principalul marcator al noii echipe a Devei, Cetate, cât și al campionatului cu 30 de goluri înscrise.
Atacantul de 29 de ani spune că echipa sa va juca la victorie meciul derby din Divizia Județeană, de sâmbătă, de la Lupeni, dintre Hercules, locul doi și Cetate Deva, locul I. Cel mai important om al devenilor spune că, în cazul unei victorii, pentru primul loc s-ar mai bate doar Deva și Șoimul Băița, ocupanta locului trei în acest moment.
„Clar ne dorim să câștigăm meciul de la Lupeni pentru că în acest fel am lua o opțiune serioasă în lupta pentru primul loc și atunci principala noastră adversară ar fi Șoimul Băița, o echipă periculoasă”, afirmă jucătorul.
Adrian Pribac declară că și-ar dori ca derby-ul de sâmbătă să nu fie unul cu durități, așa cum s-a întâmplat de mute ori între cele două formații. „În tur, recunosc, la Deva a fost un joc cu durități în care am fost și înjurat. În astfel de meciuri există tendința de a se juca mai dur, dar eu sper să fie un joc la limita regulamentului. Mi-aș dori să câștigăm la un gol diferență”, declară golgheterul Ligii 4.
Pribac: „Plecăm cu prima șansă pentru a câștiga campionatul”
Fotbalistul lui Marius Sârbu are multe sezoane la nivel superior în cariera sa și, chiar dacă de doi ani a revenit în campionatul județean, spune că o nouă promovare este întotdeauna o motivație. „O promovare este întotdeauna o motivație. Dacă este echipă bună și atmosferă, de ce să nu reușim” a afirmat atacantul devean. Acesta crede că CNS Cetate este cea mai valoroasă echipă din campionat și se poate împiedica doar singură în drumul spre baraj. „Suntem peste toate echipele din campionat la orice capitol. Nivelul e ceva mai bun. Vom mai avea meciuri grele, însă consider că plecăm cu prima șansă pentru a câștiga campionatul”, a încheiat Pribac.
Adrian Pribac are aproximativ 200 de jocuri în Liga 2 și 11 în Liga 1 la Gloria Bistrița. A înscris într-o partidă de campionat cinci goluri cu Dacia Orăștie, iar în sezonul trecut a fost golgheterul campionatului când evolua la Retezatul Hațeg.
Infirmeria plină la Lupeni
În urma meciului de campionat cu Inter Petrila, pierdut cu 1-2, echipa Hercules Lupeni se confruntă cu probleme de efectiv. Trei dintre jucătorii săi de bază sunt accidentați, iar antrenorul Dan Voicu nu știe dacă îi va recupera până la ora meciului cu Cetate. Ciorâia și Curtean par să fie cei cu probleme medicale mai serioase, existând șanse certe de recuperare pentru fundașul Marius Dumitrescu. „Este posibil să am nevoie de un RMN pentru că m-am lovit destul de serios la picior. Nu a fost o accidentarea voită, ci una de joc” a spus jucătorul Alin Curtean.
Articol scris de Loredana Juglea