La sfârșitul săptămânii trecute, pe șapte terenuri ale județului Brăila au avut loc partidele etapei cu numărul șapte din cadrul ligii a IV-a brăilene la fotbal, rundă dominată de echipele gazdă care au obținut patru victorii, comparativ cu doar două ale oaspeților, iar un joc s-a terminat nedecis. Scorul acestei etape l-a înregistrat (pentru a doua oară consecutiv) FC Tufești în deplasarea pe care aceasta a făcut-o la Galbenu, Dunărea Gropeni a furnizat surpriza rundei la Traian, iar Sorin Buteseacă este golgerul etapei cu patru reușite, într-o rundă în care s-au marcat în total 35 de goluri (17 gazdele, și 18 oaspeții).
Din câte se pare, apetitul ofensiv al echipei FC Tufești este unul de nestăvilit, deoarece după un 13-0 sec, administrat etapa trecută Avântului din Mircea Vodă, în această etapă formația antrenată de Nicolae Anghel a câștigat pe terenul Viitorului din Galbenu (doar) cu un categoric 10-0! Acest succes menține gruparea din Tufești pe primul loc al clasamentului, cu 18 puncte (golaveraj 40-8), în timp ce echipa din Galbenu coboară pe poziția a 10-a cu opt puncte. Tot 18 puncte a acumulat acum și Fortino Ianca după victoria cu „numai” 7-0 obținută pe teren propriu în disputa cu penultima clasată, Voința Găiseana (două puncte), patru dintre goluri fiind marcate de S. Buteseacă, dar echipa patronată de Fănel Băluță este pe locul secund deoarece are golaverajul mai slab ca liderul: numai 29-4!
Surpriza acestei etape a avut loc la Traian, acolo unde Victoria din localitate nu a reușit să învingă acasă pe Dunărea Gropeni (locul cinci cu 13 puncte), terminând la egalitate, 3-3, un meci spectaculos în care gazdele au condus cu 1-0 și 3-1, dar s-au văzut egalate cu doar două minute înainte de final! Acest rezultat de egalitate face ca formația finanțată de Nicușor Abăseacă să piardă deocamdată contactul cu primele două clasate și să se afle pe locul al treilea cu 16 puncte, golaveraj 22-10. Tot 16 puncte a adunat acum și Sportul Chiscani după victoria de pe terenul echipei CS Făurei (locul 11 cu 6 puncte), dar chiscănenii sunt pe poziția a patra deoarece au golaverajul mai slab decât formația din Traian: 25-18. Victoria Cazasu s-a „înecat” în Siret la Vădeni, acolo unde gazdele cu același nume precum râul au învins cu scorul de 3-1, iar acum Siretul Vădeni este pe locul șase cu 12 puncte, iar Avântul Cazasu este pe treapta a opta, cu 9 puncte.
Voința Șuțești a învins cu 2-1, pe teren propriu, pe Voința Vișani după ce oaspeții au condus cu 1-0, iar acum învingătorii au urcat pe locul nouă cu 9 puncte (dar au golaverajul mai slab decât Victoria Cazasu) în timp ce învinșii sunt pe poziția a șaptea cu 12 puncte. În fine, la Mircea Vodă a avut loc derby-ul codașelor, deoarece s-au aflat față în față Avântul din localitate, și Victoria Dedulești. A fost o partidă destul de echilibrată, la finalul căreia au avut câștig de cauză gazdele care au câștigat cu scorul de 1-0, datorită golului marcat de Stareț (min. 60)! După acest succes, Avântul Mircea Vodă a urcat pe locul 12, având acum 4 puncte, în timp de învinșii sunt „lanterna roșie” a clasamentului fără niciun punct după șapte etape.
Rezultatele complete precum și marcatorii acestei etape a VII-a din liga a IV-a brăileană la fotbal sunt:
Voința Șuțești – Voința Vișani 2-1 (0-0)
Călin (58), Creangă (80)/ I. Ion (83)
Victoria Traian – Dunărea Gropeni 3-3 (2-1)
Mitrea (28), Gagu (44), Iorga (65)/ Cocianu (35), Buhai (72), Simion (88)
Siretul Vădeni – Victoria Cazasu 3-1 (2-1)
Dima (6), M. Constantin (44, 63)/ S. Ion (21)
Avântul Mircea Vodă – Victoria Dedulești 1-0 (0-0)
Stareț (60)
Viitorul Galbenu – FC Tufești 0-10 (0-7)
Ghioca (7, 9, 33), Moldoveanu (12), Neta (14, 24), Andrieș (35), Banciu (84, 86, 87)
CS Făurei – Sportul Chiscani 1-3 (1-1)
Ș. Călătoaie (11)/ Merloi (23), Gheorghiță (50), Tănase (68)
Fortino Ianca – Voința Găiseanca 7-0 (2-0)
S. Buteseacă (25, 54, 65, 69), Irimia (25, 57), Mâță (89)
Etapa viitoare programează sâmbătă 8 octombrie următoarele meciuri:
Voința Vișani – Voința Găiseanca
Sportul Chiscani – Fortino Ianca
FC Tufești – CS Făurei
Victoria Dedulești – Viitorul Galbenu
Victoria Cazasu – Avântul Mircea Vodă
Dunărea Gropeni – Siretul Vădeni
Voința Șuțești – Victoria Traian
Articol scris de Valentin Constantinescu