Echipa din Oar a spart gheața. Someșul este noua campioană a județului Satu Mare

Mihai Andries 09 Jun. 2014, 10:03 Ligi județene
Echipa din Oar a spart gheața.** Someșul este noua campioană a județului Satu Mare

Sâmbătă, pe stadionul Olimpia, sezonul Ligii a IV-a s-a încheiat oficial cu finala dintre Victoria Apa, câștigătoarea seriei A, și Someșul Oar, învingătoarea din seria B. A fost un meci între două echipe valoroase, însă Someșul din Oar a reușit să se impună cu 2-1 la capătul unui meci pe care l-a dominat în mare parte. Se pare că cifra patru le-a purtat noroc jucătorilor Oarului, fiind cea de-a patra finală jucată și prima câștigată după șapte ani de muncă.

Echipa pregătită de Alex Botoș a controlat meciul încă de la început, iar Cădar, în minutul 9, îl întinde serios pe Ștețca cu un șut de la 17 metri, respins de portarul celor de la Apa. Apoi Tripon trece pe lângă deschiderea scorului cu o lovitură de cap puțin pe lângă buturi. Minutul 25 a adus și prima fază importantă a partidei. Nagy este faultat în careul echipei din Apa, iar arbitrul divizionar A, Florin Marcu dictează lovitură de pedeapsă.

Tripon transformă și aduce Oarul în avantaj. Nu însă pentru mult timp, pentru că Raul Ritli reușește să egaleze în minutul 35, după o centrare a lui Timoc. Acesta avea să fie și scorul pauzei, Victoria Apa – Someșul Oar 1-1. La revenirea de la cabine, Oarul pare mai dornică de victorie și controlează prima parte a reprizei secunde, dar Tripon și Alex Botoș nu reușesc să înscrie. A venit însă minutul 57 când Tripon s-a descurcat bine între doi adversari, a pasat pentru Puți, acesta a centrat în careu iar Nagy îndeplinește o simplă formalitate. Chiar dacă au presat în ultimele minute de joc, elevii lui Zoltan Ritli nu au reușit să egaleze și să trimită meciul în prelungiri, astfel că Someșul Oar sparge gheața, câștigând prima finală de campionat. A fost bucurie mare pe stadionul Olimpia, a curs multă șampanie, iar jucătorii au sărbătorit așa cum se cuvine acest titlu.

„Am așteptat șapte ani să punem în vitrină această cupă. Sunt foarte fericit și felicit jucătorii, staff-ul tehnic pentru această realizare”, a spus Zsolt Maiorciac, managerul echipei din Oar.

De cealaltă parte, antrenorului-jucător Alex Botoș nu i-a venit să creadă că a reușit să câștige campionatul. „Mă bucur pentru această realizare și sper să reprezentăm cu brio județul la barajul de promovare”.

„Din păcate s-a văzut diferența de pregătire dintre cele două echipe. Ei se antrenează de câteva ori pe săptămână, noi muncim câte 12 ore și ne întâlnim la meciuri. Felicit Oarul pentru această performanță”, a declarat antrenorul Victoriei Apa, Zoltan Ritli.

Oarul nu are prea mult timp pentru a sărbători, pentru că pe 14 iunie, de la ora 11.00, tot pe stadionul Olimpia are loc finala Cupei, unde campioana județului va întâlni Olimpia II Satu Mare. Iar mai apoi, pe 21 iunie, în județul Sălaj, la Zalău, Șimleu Silvaniei sau Nușfalău, Someșul Oar va juca barajul pentru promovarea în Liga a III-a, împotriva campioanei Maramureșului, CSM Sighetu Marmației, care a trecut după loviturile de departajare de ACS Speranța Colătu cu 5-4.

Apa: Ștețca – Iațu, Timoc, Raț, Bordac, Grigorie (58 Moraru), Szilagyi (46 Tulici – 90 Demeter), Ritli, Talpoș (63 Mihovici), Szekely, Farcaș.

Oar: Dobrai – D. Botoș (75 Sălăgeanu), Glodean (87 Mezei), Silaghi, Matei, Pop, A. Botoș, Puți, Cădar (93 Pintye), Nagy (89 Kirner), Tripon.

 

Sursa: Gazeta de Nord-Vest

Mihai Andries 09 Jun. 2014, 10:03 Ligi județene
Pe aceeași temă