AS „SR” Brașov a trecut cu bine și de hopul Colțea Brașov. Meciul etapei a 10-a disputat, sâmbătă, pe stadionul Tineretului, a avut alură de derby brașovean. Circa 1.000 de spectatori în tribune, un joc, pe alocuri, peste media campionatului județean, cu multă tensiune, mulți nervi, dar la final, liderul și-a trecut în cont trei puncte extrem de importante.
Cei de la Colțea au venit cu planuri mari pe „Tineretului”, antrenorul Șerban Moraru le-a dat mai multe indicații jucătorilor săi înaintea meciului, după care a plecat de la stadion pentru că avea meci cu AFC Hărman la Miercurea Ciuc, astfel că rolul antrenorului a fost preluat de Liviu Nicolae.
Înaintea meciului s-a ținut un minut de reculegere în memoria fostului mare jucător al Brașovului, Ion „Bebe” Mateescu, apoi, pe gazon a păstruns legenda Brașovului, marele Nicolae Pescaru, cel care avea să dea lovitura de începere a meciului în uralele fanilor stegari. O primire de gală pentru Pescaru, cel care a putut asista la o victorie importantă a „stegarilor”.
Ocazii peste ocazii la poarta lui Căucă
Meciul a început în forță, iar Horia Popa i-a dat primele emoții lui Căucă. Oaspeții au replicat imediat, după un corner executat de Țicalo, Nicodim, scăpat din marcaj, a reluat peste poartă. A urmat un asediu la poarta lui Căucă, dar Horia Popa, Cocan, în două rînduri, și Vagner au ratat ocazii incredibile. În loc de un avantaj confortabil pe tabelă, „stegarii” s-au văzut conduși pe tabelă din minutul 28, atunci când Lita a reluat cu capul din plonjon, după o centrare perfectă a lui Țicalo.
Liderul nu a acuzat șocul primirii golului, dar Damian și Vîrlan nu au găsit drumul spre gol din situații ideale. Spiritele s-au încins în minutul 36, atunci când Vîrlan a executat perfect o lovitură liberă de la circa 25 de metri, mingea a lovit transversala, Dumitraș a urmărit și a reușit să înscrie, însă centralul Ciorbea a anulat golul pe motiv de ofsaid. Două minute mai târziu a venit și golul în poarta lui Căucă, după o centrare perfectă a lui Vagner și o finalizare simplă a lui Horia Popa.
Vagner a făcut diferența
Partea secundă nu a mai fost atât de spectaculoasă, în schimb au apărut multe momente tensionate, multe fragmentări ale jocului, iar arbitrul a început să acorde cu dărnicie cartonașe galbene. Golul victoriei și al descătușării gazdelor a venit în minutul 66, atunci când Vagner, cel mai bun jucător de pe teren în acest meci, a marcat un eurogol, șut din colțul careului mare în vinclul porții lui Căucă. Până la final, portarul oaspeților a fost ținta fanilor brașoveni, iar Vîrlan a ratat desprinderea, după o centrare perfectă a lui Fînariu.
S-a încheiat 2-1 pentru AS SR, iar liderul își continuă marșul triumfal din această toamnă de poveste pentru fotbalul brașovean. „A fost un spectacol agreabil pentru spectatori. Echilibrul meciului s-a păstrat, pentru că nu am putut să concretizăm multitudinea de ocazii din prima repriză. Legea nescrisă a fotbalului s-a aplicat, noi am ratat, ei au marcat. A fost tensiune, dar nu am înțeles greșelile făcute în acest joc. Se pare că ne mai trebuie timp pentru a ne maturiza. Felicit adversarul pentru fair-play, pentru modul în care au abordat jocul, iar pe ai mei îi felicit doar pentru rezultat”, a spus, la final, Petre Lucian.
„Vom juca cel puțin la fel și în meciul cu Precizia”
De cealată parte, Liviu Nicolae a spus că echipa sa s-a prezentat onorabil. „Ne-am prezentat onorabil în acest meci, dar e păcat că nu am reușit un rezultat pozitiv. Nu am gestionat bine momentele din finalul primei reprize, după care am făcut schimbări rapide cauzate de accidentări care ne-au dat planurile peste cap, dar acum nu mai contează. Mergem înainte”, a punctat Liviu Nicolae.
„Nu e o problemă că am pierdut. Noi ne-am făcut treaba cât am putut și cum a putut. Am jucat pe teren și suntem bucuroși că am făcut o bună propagandă fotbalului și cel mai important este că am reușit să aducem mulți oameni la stadion. Am fost și norocoși în unele momente ale jocului. Nu înțeleg de ce a fost atâta tensiune în finalul jocului”, declara Ciprian Jurubescu, președintele celor de la Colțea, cel care a precizat că „vom juca cel puțin la fel și în meciul cu Precizia”.
Meciul Colțea – Precizia se va disputa vineri, de la ora 16:30 pe Stadionul Carpați. Derby-ul etapei a 11-a, ACS Steagu Roșu Brașov – AS „SR” Brașov, este programat sâmbătă, de la ora 11:00 pe Stadionul ICIM.
Coman a dat 8 goluri în meciul cu Berivoi
Scorul etapei a 10-a a fost realizat de Precizia Săcele, 13-0, cu Carpați Berivoi, meci în care atacantul Ioan Coman a marcat 8 goluri! Într-un alt derby al etapei, Olimpic Zărnești, s-a impus cu 1-0 în fața celor de la ACSM Codlea, echipă pregătită de fostul antrenor al zărneștenilor, Sorin Corâiu. Atacantul Adrian Dascălu a decis meciul cu golul marcat în minutul 21. Antrenorul celor de la Olimpic, Gabi Kajcsa, nu a fost prezent la meci, fiind internat încă de vineri în spital din cauza unei crize renale. ACS Steagu Roșu s-a impus în deplasarea cu Prietenii Rupea, scor 2-1. Elevii lui Adrian Hîrlab au reușit să revină, după ce la pauză au fost conduși cu 1-0.
Rezultatele etapei a 10-a:
Precizia Săcele – Carpați Berivoi 13-0
Coman ”3, ”23, ”33, ”38, ”40, ”58, ”64, ”70, Bilivolschi ”31, ”47, Vasilache ”44, ”84, Bleambu ”17
Aripile Brașov – Cetatea Homorod 1-1
Badea ”22 / Jondrea ”59
Chimia Orașul Victoria – Olimpic Voila 3-0
Bădăloi ”16, David ”25 penalti, Colarez ”88
Olimpic Zărnești – ACSM Codlea 1-0
Dascălu ”21
Inter Tărlungeni – Inter Cristian 0-0
Prietenii Rupea – ACS Steagu Roșu 1-2
Ivan ”45 / Bărdiță ”47, Cojocaru ”59
AS „SR” Brașov – Colțea 2-1
H. Popa ”38, Vagner ”66 / Lita ”28
Voința Hurez – Avîntul Dumbrăvița 0-1
Oprea ”21
Clasament: 1. AS „SR” Brașov 28p, 2. Precizia Săcele 26p, 3. Olimpic Zărnești 24p, 4. ACSM Codlea 21p, 5. Colțea 20p, 6. ACS Steagu 18p.
Articol scris de Adrian MARICA (Monitorul Expres)
Foto: Bogdan Bălaș