Daminuță și Dobricean, vedete în Liga a VI-a! Flacăra II a umilit-o pe ACS Poli II dar pierde „prietenește” la masa verde

Marius ANGHEL 21 Nov. 2012, 13:17 Ligi județene
Daminuță și Dobricean, vedete în Liga a VI-a!** Flacăra II a umilit-o pe ACS Poli II dar pierde

Duel cu multe nume importante în „Municipiu”. Detașați din motive diferite la echipa secundă, Daminuță și Dobricean au dat de cei mai buni jucători ai lui Flacăra din Liga a III-a. Oaspeții au învins la scor pe teren, 7-0, dar vor ceda punctele deoarece prezența lui Fuchs și Damian a fost contestată, cei doi fiind „uitați” să fie trecuți pe foaia de arbitraj și nu au fost singurii.

Flacăra II, lider în serie, s-a prezentat pe sinteticul de lângă „Dan Păltinișanu” cu un lot tare, din care nu au lipsit jucătorii argentinieni Speroni și Veron, dar doar trei oameni trecuți la capitolul rezerve. Partida a fost la discreția vizitatorilor care au punctat de nu mai puțin de cinci ori în prima repriză. Szalkai a deschis scorul după 12 minute de joc și Briciu l-a majorat peste alte cinci, ambii nefiind nici ei pe „foaie”. Silaghi, Dobre și Semenea au fost ceilalți marcatori ai primei părți pentru Flacăra, cu toții componenți ai lotului „mare” de la Colterm. După pauză într-o poziție mai ofensivă s-a remarcat argentinianul Iani Veron, marcator al unei duble.

Interesant e că cel care a făcut contestația, Sandu Dumitrașcu, delegatul gazdelor, îi ajută din aceeași postură pe oaspeți în Liga a III-a. Acesta a contestat prezența lui Fuchs și Damian în teren, jucători care au evoluat la Poli II în sezonul trecut și care nu erau trecuți în raportul de joc. Cert e că Flacăra II s-a prezentat doar pentru un antrenament bun lângă „Dan Păltinișanu” nefiind interesată de promovarea în „Județ” a echipei secunde, lucru aflat acum la îndemâna lui ACS Poli II.

VEZI mai multe POZE de la meci

ACS Poli II: Gîrlea – Iovan, Todorov, Daminuță, Dobricean, Bărbuț, Radosav, Moja, Știrbu, Mureșan, Duțu. Au mai intrat: Miheț, Vâlceanu și D. Popa.

E inutil să prezentăm echipa celor de la Flacăra, aceasta fiind în mare parte diferită față de jucătorii înscriși pe raportul de joc, mai mult, nici măcar numerele de pe tricou nu coincideau la toți cei care erau trecuți și jucau. La un moment dat și arbitrul întâlnirii s-a sesizat de desele schimbări ale oaspeților și nu a mai permis unele (re)modificări.

Articol scris de Cornel BIHOLARI (Banat Sport)

Marius ANGHEL 21 Nov. 2012, 13:17 Ligi județene
Pe aceeași temă