Corbeanca învinge la scor de neprezentare Perișul

Mihai Andries 09 Nov. 2010, 13:21 Ligi județene
Corbeanca învinge** la scor de neprezentare Perișul

Meci frumos la Periș, acolo unde Voința din localitate a primit
vizita mai bine cotatei CS Corbeanca. Jocul s-a desfășurat în
prezența a peste 200 spectatori veniți să vadă noile achiziții ale
echipei gazdă, dar și pe una din candidatele la promovare din acest
sezon.

Practic aceasta partidă a început de la 0-1, deoarece în minutul 8,
în urma unei lovituri libere de la 20 metri, executate magistral de
Dănuț Dumitru, mingea a lovit bara apoi din prajma careului mic,
Marian Rădulescu reușește să trimită mingea în poarta celor de la
Periș – 0-1. În minutul 30, Radu Ștefan primește o pasă în
adâncime, rămâne în situație de unu la unu cu portarul, însă
trimite mingea foarte aproape de bară, din dreapta portarului.
Același lucru se întâmplă și în minutul 36, atunci când același
Radu Ștefan este foarte aproape de majorarea scorului, însă
ratează.

În prima repriză mai remarcăm preluarea unei centrări de pe partea
dreapta a atacantului Daniel Anghel, care rămâne în situație
favorabilă, însă portarul celor de la Voința Periș se remarcă din
nou.
Repriza a doua debutează cu un șutul puternic de la marginea
terenului a perișteanului Ionuț (16), însă șutul acestuia îl pune
în evidență pe Marius Kaltenbek, portarul de la CS Corbeanca, care
respinge mingea în bară. LA faza imediat următoare, min 55,
proaspătul intrat Bădilă ia o acțiune pe cont propriu pe partea
stângă a atacului corbeștean, centrează precis la Bărcănescu, care
înscrie golul de 0-2. În minutul 75, Voința Periș mai face o
victimă și anume tot bara porții lui Kaltenbek, conducând la acest
capitol, însă fără valoare pe tabela de marcaj.

Scorul final al acestei partide, 0-3, a fost stabilit de Bădilă,
care a fructificat în stil de mare atacant o centrare perfectă
venită de pe partea dreaptă a atacului corbeștean, de la Vicențiu
Popescu.

Rezultatele etapei XI –
06.11.2010

ACS Inter Voluntari – ASC Măgurele 2-0
ACS Bragadiru – AS Gloria Islaz 3-0
FC Lindab Ștefănești – AS Victoria Tânganu 8-0
AS Glina – AS Codrii Moara Vlăsiei 2-2
AS Olimpia Ciolpani – AS Pescărușul Gradiștea 4-1
CS Balotești II – CS Viitorul Dragomirești Vale 2-3
AS Voința Periș – CS Corbeanca 0-3
CS Afumați – AFC Sinești
4-1

Clasament

1 FC Lindab Ștefănești 11 10 1 0 67-9
31
2 CS Afumați 11 10 0 1 90-5 30
3 CS Corbeanca 11 10 0 1 36-6 30
4 CS Viitorul Dragomirești Vale 11 8 1 2
30-26 25
5 AS Glina 11 7 1 3 25-38 22
6 ACS Bragadiru 11 5 0 6 24-31 15
7 CS Balotești II 11 4 1 6 17-28
13
8 AS Pescărușul Gradiștea 11 4 0 7 14-27
12
9 ACS Inter Voluntari 11 4 0 7 13-26
12
10 AS Gloria Islaz 11 4 0 7 15-48
12
11 AFC Sinești 11 3 2 6 28-28 11
12 AS Voința Periș 11 3 2 6 19-24
11
13 AS Codrii Moara Vlăsiei 11 3 2 6 21-36
11
14 AS Olimpia Ciolpani 11 3 1 7 11-35
10
15 AS Victoria Tânganu 11 2 1 8 7-36
7
16 ASC Măgurele 11 1 2 8 15-33 5

Sursa: ilfovsport.ro

Mihai Andries 09 Nov. 2010, 13:21 Ligi județene
Pe aceeași temă