Conpet Cireșu la baraj!

07 Jun. 2011, 23:31 Ligi județene

La sfârșitul săptămânii trecute a căzut cortina și peste
campionatul ligii a IV-a brăilene la fotbal, competiție care a fost
dominată de la un capăt la altul de Conpet Cireșu, formație care va
reprezenta de altfel județul Brăila la barajul de promovare în liga
a III-a. Gruparea antrenată de Ionel Ivan a învins în ultima rundă
cu scorul de 3-1 pe CS Făurei (locul 9 cu 46 de puncte) și a
acumulat în total un număr de 80 de puncte, iar acum este ferm
hotărâtă să promoveze în liga a III-a. Dar pentru asta, brăilenii
trebuie să treacă în meciul de baraj de CS Peștera (campioana
județului Constanța), într-o partidă care va avea loc la Călărași
(stadionul „Dunărea”) pe data de 15 iunie, de la ora 17!

Locul secund în liga a IV-a brăileană la fotbal a fost ocupat de
Victoria Traian care a acumulat 73 de puncte, după victoria cu 4-3
obținută pe terenul Voinței Visani (locul 10 cu 36 de puncte), dar
într-un meci în care au beneficiat de două autogoluri. Recolta
Tufesti ocupă ultima treaptă a podiumului, cu 65 de puncte, după ce
a învins în deplasare, la limită, pe actuala ocupantă a locului 4,
Atletic Brăila (63 de puncte).

Tot în deplasare, dar la scor de rugby, a învins și Sportul
Chiscani (locul 7 cu 51 de puncte) pe Victoria Dedulești (locul 11
cu 27 de puncte), în timp ce Fortino Ianca (locul 5 cu 59 de
puncte) a remizat acasă, 2-2, cu Viitorul Galbenu (locul 8 cu 48 de
puncte. Dunărea Gropeni (locul 6 cu 58 de puncte) a terminat
sezonul cu o victorie în fața propriilor suporteri după ce a învins
cu 2-1 pe Avântul Cazașu (locul 12 cu 24 de puncte), în timp ce
retrogradatele s-au stabilit după partide directe, chiar între ele.
Mai întâi, la Movila Miresii, Gloria din localitate avea nevoie că
de aer de o victorie în fața uneia dintre contracandidatele sale la
evitarea retrogradării, Avântul Mircea Vodă. Gazdele au început
partida în forță, și după 15 minute aveau avantaj de două goluri,
2-0, și se părea că s-au salvat. Nu a fost așa, deoarece în repriza
a doua oaspeții au revenit și au punctat de două ori, iar partida
s-a terminat la egalitate: 2-2!

În celălalt meci al supraviețuirii, Voința Găiseanca nu s-a
prezentat cu efectiv complet pe terenul Dunării din Tichilești, și
astfel comisia de disciplină din cadrul AJF Brăila a omologat
meciul cu 3-0 în favoarea gazdelor. În aceste condiții, au
retrogradat în campionatul județean Voința Găiseanca (locul 15 cu
15 puncte), și Gloria Movila Miresii (locul 16 cu 13 puncte),
salvându-se în extremis Avântul Mircea Vodă (locul 13 cu 16 puncte)
și Dunărea Tichilești (locul 14 cu 16 puncte).

Rezultatele și marcatorii ultimei etape a ligii a IV-a brăilene
la fotbal sunt:

Conpet Cireșu – CS Făurei 3-1 (1-1)
Mușat (28), S. Nicoliță (85), Baicu (87) / Oprea (1)
Victoria Dedulești – Sportul Chișcani 3-7
(2-3)

Moldoveanu (8), Ioanițescu (15), Ichimescu (48) / Crăciun (4, 52,
62), Bădilă (38, 40, 62), Zărnescu (77)
Fortino Ianca – Viitorul Galbenu 2-2 (0-0)
Irimia (59), Iliescu (92) / S. Feraru (52), Roșu (78-
autogol)
Atletic Brăila – Recolta Tufești 0-1 (0-1)
Baltă (28)
Dunărea Gropeni – Victoria Cazașu 2-1 (1-1)
Matei (36, 87) / M. Popescu (8)
Voința Vișani – Victoria Traian 3-4 (1-0)
Dobrica (4), Buteseacă (50), Perianu (87) / Băbeanu (74- autogol),
Barbu (77), Baranga (81- autogol), Anghel (82)
Gloria Movila Miresii – Avântul Mircea Vodă 2-2
(2-0)

Munteanu (6, 15) / Paul (49), Anghel (75)
Dunărea Tichilești – Voința Găiseanca 3-0
(omologat)

Articol de Valentin CONSTANTINESCU

07 Jun. 2011, 23:31 Ligi județene
Pe aceeași temă