Boldeștenii au fost mai „fierbinți”!

Marius ANGHEL 22 Jun. 2015, 13:33 Stiri
Boldeștenii au fost mai

După cinci ani, Petrolistul Boldești se află la doar 90 de minute de revenirea în cel de-al treilea campionat al țării. În fața unui stadion arhiplin, elevii antrenorilor Marian Ilie și Marius Rădulescu au început fulminant partida tur de baraj cu Unirea Fierbinți, reprezentanta județului Ialomița, joc pe care l-au dominat de la un capăt la altul. Rezultatul de 3-0 cu care s-a încheiat întâlnirea nu a reflectat cele petrecute sâmbătă după amiaza pe stadionul „Viorel Mateianu” din Boldești, cel care s-a opus limitării proporțiilor scorului fiind portarul oaspeților – Bănică.

Încă din debutul jocului, prahovenii s-au năpustit spre poarta oaspeților, Micu (1, 20), Bencea (5), Puchea (7), Ene (16) și Nincă (21) au fost aproape de a marca, dar l-au evidențiat pe Bănică. Premergător deschiderii scorului, fostul ciorănean G. Munteanu a scos de pe linia porții șutul lui Ene, pentru ca, la faza următoare, C. Ionescu să deschidă scorul, cu o lovitură de cap, din centrarea lui Puchea (39).

În debutul actului secund, oaspeții au avut șansa egalării, însă fundașul D. Petre, repliat, a respins de pe linia porții șutul lui Babageanu, fiind singura ocazie a ialomițenilor. Din acest moment, gazdele au intensificat atacurile, eforturile lor fiind concretizate prin golurile marcate de Bencea (66) și Cioc (89), dar ratând mai multe ocazii: Al. Gheorghe (62), Bădu (68), M. Ghiță (82) și Nincă (90+2).

Așadar, prima manșă a barajului de promovare s-a încheiat cu scorul de 3-0 în favoarea prahovenilor, iar după returul programat sâmbătă, la Fierbinți, jucătorii formației Petrolistul speră să se bucure de revenirea pe scena Ligii a III-a.

Filmul golurilor:

1-0, min. 39: Puchea a centrat de pe partea dreaptă, fundașul C. Ionescu a venit precum „un uragan” și a înscris imparabil, cu o lovitură de cap lângă bara din dreapta portarului;
2-0, min. 66: La o greșeală a lui Grigore, Bencea „i-a furat” mingea, a pătruns în careu și a marcat lejer pe lângă Bănică, de la 10 metri;
3-0, min. 89: Pas pe culoar a lui Micu pentru Cioc, ultimul ducând scorul la unul de neprezentare.

PETROLISTUL BOLDEȘTI (PH) – UNIREA FIERBINȚI (IL)   3-0
C. Ionescu (39), Bencea (66), Cioc (89)

A. Petre – Al. Gheorghe, D. Petre, C. Ionescu, Nincă – Micu (cpt), M. Tudor – Bădu (75 I. Cioc), Puchea (78 M. Ghiță), Bencea – M. Ene (46 C. Lișiță). Antrenori: Marian Ilie, Marius Rădulescu.

Bănică – I. Costache, Grigore (69 Bander), Gradea, D. Stoian – Munteanu (84 Pristolian) – G. Anca, Popescu (cpt), Pandele, Petală (22 Celpan)- Babageanu (69 Adam). Antrenor: Sorin Petre.

Avertismente: -/D. Stoian (35).
Stadion: „Viorel Mateianu” (Boldești-Scăieni – Prahova); Spectatori: circa 1.000; Arbitru: Florin Andrei; Asistenți: Balint Albu și Cosmin Bojan (toți din Târgu Mureș); Observatori: Florin Hîncu (Brașov – pentru arbitraj) și Marin Rusen (București – pentru organizare). Jucătorul meciului: Alexandru Puchea (Petrolistul).

Articol scris de Marcel MARIN și Cristi DAMIAN (Ziarul Prahova)

Marius ANGHEL 22 Jun. 2015, 13:33 Stiri
Pe aceeași temă