Axintele a învins Amara și e campioană de toamnă

Axintele a învins Amara** și e campioană de toamnă

Formația Viitorul Axintele este campioana de toamnă a Ligii a
4-a după ce a învins în cel mai important meci al sezonului, scor
2-0, pe teren propriu, pe Victoria Amara, ocupanta locului întâi
înaintea etapei a 15-a, ultima a turului.

Meciul dintre cele două echipe a fost unul slab calitativ, iar
ocaziile de poartă pot fi numărate pe degetele de la o singură
mână, însă în acest joc și-a făcut loc determinarea, agresivitatea,
uneori peste limita regulamentului. Gazdele au fost cele care au
deschis scorul încă din startul partidei, după o lovitură de colț
ce a prins pe picior greșit apărarea amărenilor, mingea fiind
deviată în proprie poartă de fundașul central al Victorie, Avram,
după o reluare cu capul a vîrfului formației locale Duță. Apoi,
oaspeții au părut că echilibrează disputa, însă lipsea clar mintea
limpede de la mijlocul terenului, lansările în adâncime pe unicul
vârf fiind foarte ușor anihilate de apărarea din Axintele.

De remarcat, pe tot parcursul jocului, amărenii au avut o singură
mare ocazie de gol, prin Bunea, introdus în repriza secundă, în
timp ce Viitorul și-a mai trecut în cont alte două bune situații,
ratate cu seninătate înainte ca mijlocașul Gabi Munteanu să
stabilească scorul final cu câteva zeci de secunde înaintea
fluierului de final.

Ca o scurtă paranteză, despre Munteanu se spune că ar fi trebuit să
vadă de pe margine acest joc întrucât etapa trecută ar fi fost
avertizat și ar fi cumulat 4 cartonașe galbene, însă pe foaia de
arbitraj ar fi apărut un alt jucător. Din nou, întărim că noi nu
credem astfel de informații vehiculate de gurile rele din fotbalul
ialomițean. De reținut și că atacantul oaspeților, Lucian Zevedei,
a fost eliminat direct de centralul Rodel Aron, pare-se pentru
injurii. Și, pentru că tot am amintit de arbitraj, să facem
mențiunea că, deși au fost unele scăpări, inevitabile într-un
astfel de meci, brigada Aron-Dimache-Burlacu s-a achitat
satisfăcător de sarcini. Un cuvânt și despre atmosfera creată de
gazde la acest derby, pentru care merită toate felicitările, cum la
fel merită și galeria oaspeților care și-a susținut favoriții tot
meciul.

La Fetești, Țăndăreiul n-a putut continua șirul victoriilor și,
deși a condus cu 1-0, gol Anca și 2-1, gol Gigel Stoica, a fost
egalată pe final când gazdele au salvat un punct. La Reviga,
Abatorul a fost condusă de două ori, dar de fiecare dată a revenit
și, grație reușitelor lui Taraș, Stoian și Belu, a urcat pe locul
secund și a acontat titlul neoficial de vicecampioană de toamnă. La
Brazii, Olimpia din localitate a reușit să țină în șah pe Recolta
Gheorghe Lazăr, meciul terminîndu-se egal, deși oaspeții au ratat
nenumărate situații de poartă, atât gazdele cât și lăzărenii ratând
și câte un penalty de fiecare echipă.

Rezultate etapei
15

Viitorul Axintele – Victoria Amara 2-0
Olimpia Brazii – Recolta Gheorghe Lazăr 1-1
Libertatea Sălcioara – Andrias Andrășești 0-3
Victoria Munteni Buzău – Recolta Bărcănești 0-0
Voința Reviga – Abatorul Slobozia 2-3
Rapid Fetești – Victoria Țăndărei 2-2
Bărăganul Ciulnița – Juventus Borănești 2-1
Viticola Fetești – Recolta Gheorghe Doja
5-0

Clasament

1. Viitorul Axintele 15 12 2 1 51-9 38
2. Abatorul Slobozia 15 12 1 2 45-24 37
3. Victoria Amara 15 11 3 1 41-19 36
4. Victoria Țăndărei 15 9 1 5 51-19
28**
5. Andrias Andrășești 15 9 1 5 35-22 28
6. Recolta Gheorghe Lazăr 15 8 3 4 57-20 27
7. Voința Reviga 15 7 3 5 47-39 23*
8. Olimpia Brazii 15 6 2 7 44-32 20
9. Juventus Borănești 15 6 2 7 36-41 20
10. Victoria Munteni Buzău 15 5 2 8 21-32
17
11. Recolta Gheorghe Doja 15 5 2 8 30-67 17
12. Rapid Fetești 15 5 1 9 19-33 16
13. Viticola Fetești 15 4 1 10 24-44 13
14. Libertatea Sălcioara 15 4 0 11 17-36 12
15. Bărăganul Ciulnița 15 3 1 11 18-54 10
16. Recolta Bărcănești 15 1 1 13 17-57 4

* echipa penalizată cu
un punct
** campioana din ediția
trecută

Sursa: sportulialomitean.com

Pe aceeași temă