ASU Poli, victorie cu două eurogoluri și două roșii

Mihai Andries 22 Feb. 2014, 18:00 Ligi județene
ASU Poli, victorie** cu două eurogoluri și două roșii

ASU Poli a câștigat, astăzi la prânz, cu 3-1 amicalul în compania celor de la Unirea Sânnicolau Mare, ultimul înaintea începerii returului din Liga a IV-a. Paul Codrea s-a declarat mulțumit de cum au evoluat jucătorii săi, mai ales că poliștii au și înscris două goluri spectaculoase.

Chiar dacă a fost un meci amical, jocul dintre timișoreni și echipa din Sânnicolau a fost destul de tensionat, chiar și cu câteva ciocniri destul de dure între jucători. Primul gol a venit în minutul 41, printr-un șut de la distanță a lui Rebenciuc care a ajuns direct în plasa porții lui Sitaru. Un minut mai târziu, Ilie a majorat diferența pentru ASU Poli la 2-0, după un gol al lui Ilie, din pasa lui Ghinescu. În repriza secundă au înscris și oaspeții, în minutul 57, prin Marius Șerban. Finalul de meci a fost mai încins și s-a lăsat cu două cartonașe roșii, primul pentru Alex Stoianov de la Unirea, iar al doilea pentru marcatorul Rebenciuc. Finalul de meci a mai adus un gol pentru alb-violeții, după ce șutul lui Panc a nimerit bara, iar balonul a ricoșat în poartă.

ASU Poli (locul 1 în Liga a IV-a Timiș): Burtic – Birău, Brânzan, Gălan, Taub, Ilie, Rebenciuc, D. Codrea, Ghinescu, Ionaș, Tulcan. Au ma intrat în repriza a doua: Panc, Vișan, Opriș și Călin. Antrenor: Paul Codrea

Unirea Sânnicolau Mare (locul 6 în Liga a IV-a Timiș): Sitaru – Bataneaț, Florescu, Galu, Antemie, Telecican, Nagy, Cătălin Crișan, Șerban, Sârbu și Mihoc. Au mi intrat: Timiș, Jivici, Regep, Manoliu, Samir, Șerban Crișan, Oancia, Alex Stoianovc, T. Stoianovc. Antrenor: Nae Căprarescu

VEZI O GALERIE FOTO DE LA ASU POLI – SÂNNICOLAU MARE

Paul Codrea a fost mulțumit de rezultat și de joc, mai ales că ASU Poli venea după trei înfrângeri în meciurile amicale. „Sunt mulțumit având în vedere victoria, pentru că veneam după trei eșecuri și băieții își pierduseră puțin încrederea. Azi am făcut un meci destul de bun, pe un teren destul de denivelat, pe care sper să îl punem la punct înainte de prima etapă. A fost un meci puțin încâlcit, cu multe faulturi destul de dure, care nu își aveau rostul, dar eu sunt mulțumit pentru efortul pe care l-au depus. În mare am cristalizat primul „11”, excepție două posturi”, a declarat Paul Codrea după meci.

ASU Poli începe returul duminica viitoare, de la ora 11 pe Stadionul Știința, cu Arsenal Flacăra Făget.

Sursa: Sport9

Mihai Andries 22 Feb. 2014, 18:00 Ligi județene
Pe aceeași temă