Un nou episod din tentativa de reconstrucție a echipei de fotbal a Politehnicii s-a consumat undeva între Buziaș și Lugoj, în satul Boldur. Echipa lui Antonio Foale a terminat la egalitate, 2-2. Aproape 200 de suporteri au cântat pentru studenții timișoreni, care au revenit de la 0-2.
Contracandidata lui ASU Poli la promovarea în Liga a IV-a, Progresul Racovița, a câștigat toate meciurile, inclusiv cel de la Timișoara, astfel că orice punct pierdut de alb-violeți cântărește greu în economia din vârful clasamentului. La Boldur, la fel ca în oricare sat în care au jucat poliștii până acum, jucătorii gazdelor au dat totul pentru a furniza surpriza.
La marginea satului Boldur, terenul înconjurat de noroi a găzduit un meci dramatic. Poli venea după un 7-0 în „derby”-ul cu Bucovăț și poate așa se explică lipsa de concentrare din prima repriză. Gazdele au făcut 1-0 în minutul 12, înscriind la câțiva metri de galeria timișoreană, care abia apucase să se încălzească. Gluma s-a îngroșat zece minute mai târziu, când Foale jr (portarul care apărase un penalty în etapa precedentă) a scăpat în poartă o minge centrată de undeva de pe partea dreaptă (partea cu copaci a stadionului). Tabela imaginară de la Boldur arăta 2-0 la pauză, dar suporterii timișoreni (majoritatea au prins locuri bune, cu coatele pe gărduleț) erau hotărâți să-i ajute pe alb-violeți să întoarcă rezultatul.
A doua repriză s-a derulat aproape în întregime la poarta gazdelor (aceeași poartă unde a stat galeria). Numeroasele faulturi ale vitejilor apărători din Boldur, imprecizia timișorenilor și mai ales paradele portarului gazdelor au adus frustrare în tabăra polistă. Niculaie a marcat din lovitură liberă (’62), Radovancovici a egalat (’68), iar golul de 2-3 era singurul lucru care mai lipsea. Gărdulețul se cutremura, la un metru în spatele porții, cântecele galeriei se auzeau probabil până în satele vecine, dar bravul portar al gazdelor a fost stăpân pe sine.
În ciuda kilogramelor în plus, în ciuda faptului că nu e tocmai înalt, în ciuda faptului că la un metru în spatele său se cânta, ardeau torțe și tunau petarde, străjerul satului a scos mingi de sub bară și a ieșit bine pe centrări.
Cu siguranță, dacă ASU Poli va deveni, peste ani și ani, prima echipă a Timișoarei, acest portar va avea ce să le povestească nepoților.
„Noi ne-am făcut meciul greu. A fost o primă repriză dezastruoasă. Cu siguranță, sunt două puncte pierdute. Lipsa de concentrare a făcut să ratăm din poziție de singur cu portarul. O să mai aducem jucători în iarnă. E obligatoriu să luăm toate punctele rămase în acest tur, pentru a fi liniștiți în iarnă”, a spus antrenorul lui ASU Poli, Antonio Foale, după meciul de la Boldur.
Timișorenii joacă în următoarea etapă acasă, cu Avântul Chizătău, echipa de pe locul trei în seria a III-a din Campionatul Județean Timiș.
Foto: Sebastian TĂ‚TARU