Sâmbătă dimineață ASU Politehnica ia startul Ligii a IV-a cu cea mai lungă deplasare a sezonului. Timișorenii vor juca la Făget, unde vor fi însoțiți în număr mare de cunoscuții fani alb-violeți. Ultima noutate a grupării pregătite de Paul Codrea o reprezintă înregimentarea vârfului de atac Flavius Tulcan.
Așteptarea ia sfârșit pentru ASU Poli, care pornește la drum în D, unul nu foarte scurt mâine, circa 92 de kilometri despart Capitala Banatului de cel mai estic oraș al județului Timiș. Echipa gazdă e de asemenea un adversar de luat în seamă, în condițiile în care în sezonul trecut a fost singura grupare de D ce a învins campioana Mama Mia.
„Vom trata foarte serios această deplasare, primul joc în campionat. Vom juca după un repaus lung de la meciurile oficiale. Terenul de la Făget e lung și lat, lucru care ne va avantaja. Echipa gazdă e bună, dar sunt convins că vom pleca cu cele trei puncte. Poate e mai bine că efectuăm această deplasare lungă acum și scăpăm de ea. Așteptăm suporterii în număr mare la Făget. Bineînțeles vor avea și ei spectatorii lor însă cred că ai noștri vor fi mai mulți”, ne-a spus Toni Foale, directorul tehnic al alb-violeților.
Tulcan, ultimul „tun”
Timișorenii nu se vor putea baza sâmbătă pe Opriș, Pleșcan și Mucsi, a căror situație încă nu a fost rezolvată complet, ei provenind de la ACS Poli. În timp ce mijlocașii Adrian Neagoie și Alin Stoica, deși nerefăcuți complet, vor face parte din lot. Dintre noile transferuri, ASU Poli va miza pe Birău (împrumutat de la Banatul), Vucea (ex-Roșiori de Vede și Poli), Al. Ionuț (Șag), Giurasevici, Secotă (ambii Flacăra Făget), S. Oberșeterescu (CFR) și noul portar Rogojină (ex-Pandurii juniori). Ultima achiziție de marcă a formației susțiute de suporteri e fostul goleador al Sânnicolaului în eșaloanele superioare – Flavius Tulcan (27 ani), ultima dată la Dudeștii Vechi.
Alb-violeții s-au despărțit în această vară de Radovancovici, Mărăndescu, Hușanu, Otiman, Fl. Luchin și Jigum.
De partea cealaltă Arsenal Flacăra e pregătită de antrenorul-jucător Adrian Brazovan (ex-CFR), care beneficiază din această vară și de serviciile lui Flavius Nastor (Spartak Gottlob).
Suporterii se vor strânge sâmbătă, de la ora 8:45, în locul deja obișnuit de pe Calea Lugojului pentru deplasări, Ștrandul Tineretului – Benzinăria Baron Oil, aici fanii vor putea să-și găsească și un loc liber în mașinile altor druckeri dacă nu beneficiază de transport. Partida Arsenal Flacăra Făget – ASU Poli Timișoara va începe de la ora 11, pe arena din Făget. Jocul contează pentru prima rundă a „D”-ului.
Articol scris de Cornel BIHOLARI (BanatSport)