ASU Poli, campioană de toamnă după un nou succes la limită. Codrea: „Pauza pentru noi vine într-un moment bun”

Formația pregătită de Paul Codrea se va odihni la iarnă din postura de lider a Ligii a IV-a Timiș. ASU Politehnica nu a avut mari probleme cu AS Peciu Nou, penultima clasată, dar nici nu a fost foarte convingătoare în fața porții. Alb-violeții au câștigat din nou la limită pe tabelă, scor 2-1 (1-0), suficient însă pentru a-și recâștiga poziția în fața Ripensiei.

Revenită pe „Știința” după un succes obținut destul de greu la Făget, ASU Poli părea să aibă parte de aceleași simptome din precedentele cinci runde, când nu a înscris în prima repriză în ciuda dominării totale. Nimeni nu-și punea probleme că alb-violeții nu vor câștiga sâmbătă, mai ales în fața unei trupe mult mai bătrâne, cu veteranul Bărbosu încă pe teren, dar și cu doar doi oameni pe bancă. Cu toate acestea, prima șansă notabilă a venit după jumătatea reprizei, șutul lui Ghinescu fiind reținut de un alt „senior” în doi timpi, portarul Popa. Acesta avea să se remarce și la „libera” lui Gălan din minutul 29. Până la urmă timișorenii zgribuliți din tribună nu au trebuit să aștepte partea a doua pentru primul gol al favoriților. La a doua încercat Vucea a preluat în careu și cu puțin noroc a rămas la balon pentru a șuta cu sete sub vinclul de la colțul scurt.

Lucrurile au intrat pe un făgaș normal pentru Ionaș și compania. Mai ales că după pauză s-a făcut imediat 2-0, Tulcan a executat bine o lovitură liberă și Ciumacenco a trimis nefericit în propria poartă. În ciuda acestei desprinderi, oaspeții au avut meritul că nu au cedat și și-au jucat șansa până la capăt. Astfel, în minutul 83, poate la prima acțiune importantă în careul advers, nou intrații Peciului au reușit golul-semi-surpriză. C. Dorobanțu a centrat și Hanceriuc a deviat cu capul pe lângă Rogojină. Finalul nu avea însă să mai aducă o fărâmă de ocazie pentru oaspeți. În schimb, Făgețan și apoi, la ultima fază, Vucea, puteau face 3-1. De remarcat că la gazde a revenit pe teren mijlocașul Rebenciuc, la doar câteva luni de la teribilul accident de mașină.

Doar 2-1, dar ASU Poli rămâne pe 1 și după runda a 17-a, cu un punct mai mult decât principala contracandidată, FC Ripensia, cât și cu un anotimp întreg pentru a se readuna după forma sub așteptări. Lupta finală se anunță extrem de interesantă în primăvară.

ASU Politehnica: Rogojină – Feraru, Gavriluță, Gălan, Damian – Ghinescu, Naidin (cpt), Filimon, Vucea – Ilie, Ionaș. Au mai intrat: Tulcan, Iorgovan, Făgețan și Rebenciuc. Antrenor: Paul Codrea.

AS Peciu Nou: Popa – Butnaru, Hoța (cpt.), Ciumacenco, Handrache – Brădean, M. Rus, Bărbosu, Dumea, Bud – Ursu. Au mai intrat: C. Dorobanțu și Hanceriuc. Antrenor: Mihai Dorobanțu.

Paul Codrea așteaptă transferuri noi în iarnă

Tehnicianul alb-violeților a recunoscut ieri că încheierea turului vine la momentul potrivit pentru echipa sa, care s-a impus greu în ultimele runde. Paul Codrea a spus că în mod normal vrea întăriri pentru returul campionatului, care se anunță o luptă umăr la umăr între ASU Poli și FC Ripensia.

ASU Poli a suferit în fața porții și împotriva lui AS Peciu Nou, penultima clasată, pe care a învins-o în etapa a XVII-a doar cu 2-1 (1-0). „Pot să spun că pauza pentru noi vine într-un moment bun. Am arătat și azi că poate nu suntem în cea mai bună formă. Am suferit foarte mult în prima repriză, am fost dezamăgit de cum am jucat. Nu e vina lor, e poate și vina mea, că nu am reușit să-i motivez suficient sau să găsesc, nu știu, formula cea mai bună. Dar în a doua repriză ne-am dat drumul la joc, am avut ocazia să facem 3-0, am ratat ceva situații, și, cum ni se întâmplă nouă, când a intrat adversarul în careu luăm gol. Nu mi-a venit să cred, dar asta-i viața. Peciu, o echipă modestă care și-a vândut scump pielea, a jucat cum a putut și s-a ținut destul de bine, dar problema e la noi”, a declarat Paul Codrea.

„Principalul” formației de pe „Știința” ia în calcul și schimbări în lotul „Băieților în ghete”, dar nu a avansat încă niciun nume. „Acestea sunt discuții pe care le vom avea cu conducerea clubului, să vedem cine ce a făcut bine, cine nu, tragem linie și se vor lua deciziile în consecință. Orice echipă, și Real Madrid a luat Champions League și a mai luat vreo doi jucători, orice echipă poate fi îmbunătățită. Normal că îmi doresc să luăm jucători, rămâne să vedem dacă putem să-i și luăm sau dacă vor să vină”, a adăugat Codrea.

ASU Poli a încheiat turul Ligii a IV-a pe primul loc, cu 47 de puncte, urmată de Ripensia, care-i suflă în ceafă cu doar un punct mai puțin.

CITEȘTE și: Unirea Sânnicolau Mare încheie turul printr-o victorie la scor „acasă”

CITEȘTE și: Ripensia, învingătoare în fața Pobedei la final de tur

Sursa: Sport9

Pe aceeași temă