2xNae vs Nae

06 Sep. 2010, 13:46 Ligi județene

Sâmbătă s-a dat startul unei noi ediții de campionat în Liga a
IV-a Ilfov. Una dintre favoritele, din acest an, la câștigarea
titlului de campioană a județului, Lindab Ștefănești, s-a deplasat
la Periș, unde a întâlnit echipa locală Voința.

Eugen Nae are școală de fotbal în Periș

Voința Periș este pregătită de Victor Nae, fratele antrenorului
de la Unirea Urziceni, Eugen Nae. Originar din Periș, tehnicianul a
înființat în localitatea natală o școală de fotbal, care îi poartă
numele. Eugen Nae ajută însă și formația de seniori a comunei din
Liga a IV-a. De altfel, fostul portar a dat indicații de pe margine
pe toată durata partidei, iar în pauză, împreună cu fratele său, și
el fost fotbalist, a pregătit și transmis jucătorilor tactica
pentru repriza secundă.

Nicolae Nae, patron-fotbalist

Pasiunea pentru fotbal nu se stinge niciodată, ba mai mult,
devine tot mai arzătoare odată cu avansarea în vârstă. O dovedește
patronul formației din Ștefănești, milionarul Nicolae Nae, care la
40 de ani a alergat cot al cot cu jucătorii săi timp de 70 de
minute. Acesta a făcut cuplu la mijlocul terenului cu Romeo
Pădureț, un alt fotbalist cu foarte multă experiență. Chiar dacă la
capitolul viteză nu mai poate concura cu mai tinerii săi colegi,
Nicolae Nae are însă avantajul experienței, controlul foarte bun al
balonului și precizia pasei fiind atuurile sale.

Pasiune pentru ceasuri și mașini

Pe lângă fotbal, Nicolae Nae are încă două pasiuni la fel de
costisitoare: ceasurile și mașinile. Conform declarației de avere
din anul 2009, milionarul are o colecție care cuprinde ceasuri
Rolex (3 buc), Franck Muller (2), Audemars Pigue (2) și
Jaeger-LeCoultre în valoare totală de 238.000 de euro. Garajul lui
Nicolae trebuie să fie destul de spațios având în vedere că posedă
un adevărat parc auto care cuprinde cinci mașini, printre care un
Bentlay GTC, dar și un motor Honda VFR.

Acționar la Dinamo

După plecările lui Vasile Turcu și Florian Walter din Ștefan cel
Mare, Nicolae Nae a devenit acționar al clubului dinamovist, de
care era legat de mai multă vreme, oferind în dese rânduri prime
jucătorilor. Averea și-a câștigat-o din afaceri imobiliare cu
terenuri din județul Ilfov și a intrat în atenția publicului după
un pariu de 10 milioane de euro pierdut, conform legendei, în
favoarea lui Gigi Becali la table.

Obiectiv: promovarea

Chiar dacă ar fi putut foarte ușor să cumpere un loc în Liga a
treie, Nicolae Nae are ambiția să obțină promovarea pe teren.
Astfel, a adus în această vară mai mulți jucători pentru a întări
echipa, printre care și un continget de patru fotbaliști de la
Romprim în frunte cu Nicușor Romanescu, care tocmai a ratat un
transfer în Franța, din cauza unei accidentări suferite chiar
înainte de semnarea contractului cu formația Clermont Foot
Auvergne.

Voința și Lindab și-au împărțit reprizele

Oaspeții au controlat în mare parte jocul și au ratat ocazii
importante încă din primele minute, însă formația din Periș s-a
ținut tare până la pauză. Mai mult, Voința a reușit să deschidă
scorul prin R. Stanciu (25), acesta transformând un penalty acordat
pentru un fault în marginea careului. Imediat după reluarea
jocului, centralul acordă o nouă lovitură de pedeapsă, de această
dată pentru oaspeți, la un henț în 6 metri făcut de Daniel Ion.
Romanescu (50) transformă și restabilește egalitatea. Cea mai mare
ocazie de gol a gazdelor este ratată de D. Ion (66), aflat față în
față cu portarul Șerban, care nu a nimerit spațiul porții.

Oaspeții și-au terminat porția de ratări cu un sfert de oră
înainte de fluierul final. În numai două minute au reușit să
înscrie de două ori prin Adrian Cristea (78) și Romanescu (79).
Totuși, ratarea meciului a aparținut formației din Ștefănești în
ultimul minut de joc, când Romanescu a întors toată apărarea
gazdelor și a pasat ideal pentru L. Ioniță în fața porții goale,
dar atacantul a trimis incredibil pe lângă bară.

Lindab Ștefănești s-a impus cu 3-1 la Periș și va primi etapa
viitoare vizita rivalei din Afumați, într-un meci considerat
derbyul județului Ilfov.

Voința Periș: Matei – G. Andrei, Năstase,
Rădulescu, Pistol – L. Stan, Iordache, D. Ion (84 Dobre), Stancu
(64 I. Stan) – Moț, Stanciu. Antrenor: Victor Nae

Lindab Ștefănești: Șerban – Șerbănescu, I.
Stancu (84 Ad. Mihalache), Stamate, Rababoc – V. Cristea, Nicoale
Nae (68 L. Ioniță), Pădureț, Dumitrache (87 Ad. Cristea) –
Romanescu, S. Drăgan. Antrenor: Constantin Mătărău.

articol și foto de Florin
ALBOIU

06 Sep. 2010, 13:46 Ligi județene
Pe aceeași temă