La nivel de seniori, campionatul Ligii a 3-a a fost primul „înghețat” de Federația Română de Fotbal. Cu excepția celor șase formații ce vor susține baraje de promovare în eșalonul secund, respectiv Unirea Slobozia, Mostiștea Ulmu (Seria 2), Progresul Spartac, CSM Slatina (Seria 3), Fotbal Comuna Recea și Minaur Baia Mare (Seria 5), restul au intrat de aproape o lună în vacanță.
Pentru vicecampioana Seriei a 4-a, Șoimii Lipova, lunile de vară sunt cruciale pentru îndeplinirea visului de patru ani al „alb-albaștrilor”, întoarcerea acasă, pe stadionul nou nouț construit din fondurile Companiei Naționale de Investiții. De lucru nu ar mai fi mult, însă e nevoie de mobilizare și de puțin noroc pentru ca iarba ce a răsărit deja pe teren să poată fi călcată de elevii lui Flavius Sabău și Marius Ciubăncan peste două-trei luni.
„Chiar dacă pandemia ne-a întârziat, am reușit să însămânțăm terenul și suntem încântați că după atâta timp vedem verde pe teren. Mai avem de montat scaunele la tribună, băncile de rezerve cu scaune de autocar, dar și să instalăm tabela și liftul pentru persoanele cu dizabilități. Mobilierul se asamblează în zilele ce urmează, vom avea și partea de vestiare gata în curând”, spune, pentru Sport Arad, Radu Pop, președintele secției de fotbal a Șoimilor, despre stadionul de 1.510 de locuri al orașului arădean Lipova.
Însă, „șoimii” de toate vârstele se vor alege și cu un teren de antrenament, în afara orașului. „Am reușit să primim un teren în zona Băilor Lipova. E o locație superbă la marginea pădurii unde amenajăm un teren de antrenament de iarbă, de 80 de metri lungime, util atât pentru echipele de juniori, cât și pentru cele de seniori. Apropo de juniori, din păcate, se pare că federația merge la Liga a 3-a pe regula utilizării a cel puțin doi fotbaliști născuți în anul 2001 și unul mai mare cu un an. Nu s-a mai acordat o șansă celor de 1999, care nu au apucat să joace decât un tur anul acesta. Mai multe o să aflăm săptămâna viitoare, când vom avea o întâlnire online cu cineva de la Federație, care ne va lămuri în privința dosarelor de înscriere”, a adăugat Pop.
Chiar dacă președintele Iohannis și mai apoi Gurvernul au anunțat măsuri de relaxare după data de 1 iunie, inclusiv în ceea ce privește competițiile sportive, nu există certitudinea că echipele de Liga a 3-a se pot întoarce în iarbă fără respectarea acelui protocolul strict impus de MTS și Ministerul Sănătății.
„Așteptăm momentul în care putem reveni pe gazon, să ne dezmorțim. Ne mai ocupăm de mici achiziții de jucători, urmărim câțiva juniori, dar și ceva seniori. La dispoziția antrenorilor va reveni și Gherasim, după un an de zile de la operația de ruptură de ligamente”, a completat Radu Pop.
Sursa: Sport Arad
https://liga2.prosport.ro/liga-3/oficial-campionatul-ligii-3-a-fost-inghetat-decizia-frf-in-privinta-retrogradatelor-si-promovatelor-doua-echipe-au-fost-deja-desemnate-campioane-si-trimise-in-liga-2-19132196
https://liga2.prosport.ro/liga-3/fericire-maxima-in-seria-a-4-a-a-ligii-3-dupa-ce-frf-a-propus-inghetarea-sezonului-contracandidatele-liderului-u-craiova-1948-sa-nu-sunt-deranjate-ca-nu-sunt-incluse-la-barajul-pen-19131878
https://liga2.prosport.ro/seria-1/competitiile-sportive-in-romania-se-pot-relua-incepand-cu-1-iunie-masura-bizara-anuntata-de-presedintele-klaus-iohannis-meciurile-de-fotbal-se-joaca-fara-spectatori-spectacolele-in-aer-liber-au-voi-19133916