Finanțatorul Universității Craiova, Mihai Rotaru, a anunțat că s-a decis în privința echipei a doua a clubului, activă în Liga 3 de nouă ani.
Afaceristul s-a hotărât să desființeze U Craiova 2, urmând ca tinerii jucători ai clubului ”să stea lângă echipa mare, cei de valoare”.
Mihai Rotaru este hotărât să desființeze echipa secundă din Liga 3 pe motiv că aceasta nu-și ”mai are sensul”! Declarația a venit în contextul în care mai multe cluburi din prima ligă își doresc ca regula ”under” impusă de FRF să fie anulată.
”Nu este vorba de o alianță. Noi suntem o asociație patronală care vrea să decidă modul în care se desfășoară competiția. Nu poți juca doar cu tineri dacă vrei să te bați la campionat. Vorbim și de vârsta relativă, jucătorii români se dezvoltă diferit față de cei din celelalte părți ale lumii. Riști să ai accidentări, poate tinerii sunt mai fragili decât cei nordici, africani sau din spațiul ex-iugoslav.
Uitați-vă la exemplele Benga, Bană sau Baiaram. Jucătorii tineri au nevoie de un program de dezvoltare. Sperăm să avem un dialog cu federația, însă deocamdată nu am reușit să stabilim întâlnirea. Vom lua atitudine. Nu suntem oamenii care să stea să asculte.
(…) Anul ăsta, desființez echipa de liga a treia. Jucau tineri de 16-17 ani, însă ei acum vor sta lângă echipa mare, cei de valoare. Nu mai are sensul o echipă în liga a treia. Ne rezervăm dreptul de a protesta și vom găsi variante de a o face”, a spus, zilele trecute, Mihai Rotariu, la DigiSport.
Universitatea Craiova 2 a activat în sezonul recent încheiat de Liga 3, ediția 2023-2024, în Seria 7, din care nu a promovat nicio echipă în Liga 2 anul acesta. A terminat sezonul regular pe locul 5, primul de sub locurile calificabile în play-off, iar în play-out s-a clasat pe locul 1 din 6, adică locul 5 la general, cu 52 de puncte acumulate în toate cele 28 de meciuri.
Din această serie au retrogradat sportiv FCU Craiova FC 2, cu 19 puncte, și CSO Turceni, cu 22 de puncte.
În contextul în care a fost înființată Liga de Tineret, în loc de Liga Elitelor U19, importanța echipei secunde prezentă în Liga 3 a scăzut. U Craiova a terminat Seria Vest din Liga de Tineret pe locul 1, iar în play-off și-a păstrat poziția. A mers în semifinală, unde a pierdut contra FCSB, iar în finala mică a învins ”U” Cluj cu 2-0.
Actuala U Craiova 2 activează în Liga 3 din sezonul 2015-2016, adică de nouă sezoane consecutive.
În ediția 2023-2024, în Liga 3 au avut echipe secunde doar patru cluburi din prima ligă: U Craiova, FCU Craiova, Sepsi OSK și FC Voluntari!
FCU Craiova 2 (Seria 7) și FC Voluntari 2 (Seria 5) au retrogradat în Liga 4, așa cum și FCU Craiova și FC Voluntari au retrogradat la braț în această vară din prima ligă!
Dacă Rotaru nu se răzgândește și desființează echipa secundă, iar șansele ca FCU Craiova și FC Voluntari să-și reînscrie ”satelitul” sunt mici, atunci Sepsi OSK ar putea fi singurul club din prima ligă cu echipa a doua în Liga 3.
Foto: Universitatea Craiova și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)