Florentin Petre, aproape de o nouă promovare în Liga 2! A calificat Unirea Ungheni în ultimul act al barajului: ”Suntem gata de finală”

Andrei PASCU 26 May. 2024, 15:48 Liga 3
Florentin Petre, aproape de o nouă promovare în Liga 2! A calificat Unirea Ungheni în ultimul act al barajului: ”Suntem gata de finală”

Unirea Ungheni (locul 2 în play-off-ul Seriei 9 din Liga 3), antrenată de Florentin Petre, a reușit să mențină avantajul din partida tur (3-0) în returul cu SCM Zalău, din deplasare. A remizat, 1-1, iar astfel se va lupta pentru promovarea în Liga 2, cu Gloria Bistrița Năsăud.

Formația din Ungheni chiar a condus pe terenul Zalăului (locul 1 în play-off-ul Seriei 10 din Liga 3), terminând primele 45 de minute în avantaj. A deschis scorul în minutul 23, prin Bogdan Piper.

Surpriză în barajul dintre SCM Zalău și Unirea Ungheni! Echipa lui Florentin Petre, în finală

Sergiu Pop a egalat pentru SCM Zalău, în minutul 55, dar până la final nu s-a mai marcat și Unirea Ungheni a reușit să bifeze surpriza, pentru că trupa pregătită de Cristian Lupuț era una din marile favorite la promovarea din Liga 3 în Liga 2 încă de la startul sezonului.

Acum însă, Unirea Ungheni va întâlni o altă mare favorită la accederea în eșalonul superior, Gloria Bistrița Năsăud, care nu a avut deloc o dublă ușoară contra CSM Sighetu Marmației.

  • Cel puțin în tur, Unirea Ungheni nu se va putea baza pe unul dintre jucătorii săi experimentați, Ovidiu Horșia, eliminat la Zalău în minutul 60 pentru primirea celui de-al doilea cartonaș galben.

Adrian Pop, managerul clubului Unirea Ungheni, a vorbit la finalul partidei de sâmbătă despre performanța bifată de elevii lui Florentin Petre. Printre altele, oficialul a scos în evidență faptul că echipa pe care o reprezintă face performanță în acest sezon deși are un buget mult mai mic decât echipele din orașe mai mari.

SCM Zalău pornea cu prima șansă în dubla cu Unirea Ungheni

Acum, Unirea Ungheni este la două meciuri de o promovare pentru mulți surprinzătoare în Liga 2, unde va întâlni unul din cluburile cu cele mai mari bugete din Liga 3, din sezonul 2023/ 2024.

”Reușim să creăm performanță și mai mult de atât constanță în performanțele pe care le atingem. Cele mai importante rezultate ale fotbalului mureșean din ultimii patru ani le are în palmares clubul nostru! Cele mai multe și mai promițătoare locuri obținute la grupele de copii și juniori ale clubului nostru din ultimii doi ani propulsează fotbalul juvenil unghenean în topul echipelor din țară!

Cu un buget mult sub cel al adversarilor noștri care vin din municipii importante ale țării, am demonstrat că reușim să creăm performanță și să impunem respect în fața oricărui competitor! Toate acestea aduc proiectul Unirea Ungheni 2018 în prim-plan ca fiind un proiect sportiv de top, care urmează pași fermi și sănătoși către o academie fotbalistică, ce își creează fotbaliști performanți în propria pepinieră!

Le mulțumim suporterilor, fanilor fotbalului mureșean pentru susținere, îi așteptăm în meciurile viitoare în număr cât mai mare alături de noi și ne dorim să atragem alături de proiectul și echipa noastră cât mai mulți sponsori și surse de finanțare, pentru ca eforturile noastre să aibă un viitor strălucitor, așa cum ni-l dorim cu toții!”, a afirmat Adrian Pop, conform Zi de Zi Mureș.

Florentin Petre, după ce echipa lui s-a calificat în finala pentru promovarea în Liga 2: ”Sunt mândru de jucători”

Și antrenorul Florentin Petre a avut o reacție în urma performanței bifate de echipa lui. E mândru de ce a realizat până acum Unirea Ungheni, dar a scos în evidență, la fel ca Adrian Pop, și el diferența, din teorie, dintre echipa lui și SCM Zalău, pe lângă diferența de buget existând și diferențe de valoare a loturilor, dar și de condiții de pregătire.

Mă bucur că am demonstrat faptul că deși am întâlnit o echipă mai bine cotată, cu un buget superior nouă, am dovedit faptul că putem face față oricărui adversar!

Sunt mândru de băieții mei, suntem gata să luptăm în finală pentru promovarea în Liga a II-a și vreau să mulțumesc suporterilor atât a celor prezenți la meciurile de acasă cât și a celor care ne urmăresc în fiecare deplasare a noastră!

Desigur îi așteptăm în număr cât mai mare alături de noi și în finala pe care o disputăm!”, a declarat Florentin Petre, conform paginii de Facebook a Unirii Ungheni.

  • Florentin Petre are o promovare din Liga 3 în Liga 2 și cu Dacia Unirea Brăila, în urma unui baraj câștigat în fața celor de la SC Oțelul Galați, în 2021.

SCM ZALĂU – UNIREA UNGHENI 1-1 (0-3 în tur)

Bogdan Piper 23’ / Sergiu Pop 55’ – penalty

SCM Zalău: Poptean – Ct. Stoica, Zimța, Cherecheș, R. Cristea, Negrean, Uzelac, Kun, Nikolic, Meșter, Sg. Pop (cpt.)
Rezerve: Bg. Miron – Pătraș, Bora, Bobaru, Molnar, Fl. Pop, Culda, Mare, Fărcășan
Antrenor: Cristian Lupuț

Unirea Ungheni: P. Ganea – P. Coza, A. Sam. Popa, Mih. Savin, D. Tudoran, I. Bârstan, Ov. Horșia, Piper, Amacio Fortes, Ist. Fulop, Astafei (cpt.)
Rezerve: M. Lupu – Vasiu, R. Trif, R. Balint, Bodor, Rz. Bârstan, T. Becze, Suslak, Ndiesse
Antrenor: Florentin Petre
Eliminat: Ovidiu Horșia 60′ (cumul de cartonașe galbene)

Stadion: Municipal (Zalău – Sălaj). Arbitru: Mircea Ardelean (Arad). Asistenți: Sebastian Păduraru (Gura Humorului) și Marius Bărbulescu (Bucureşti). Rezervă: Silviu Nicolae Iftode (Fălticeni). Observator arbitri: Mihai Florin Marcu (Oradea). Delegat joc: Cristian China (Baia Mare).

Foto: PIXEL ProSport

Andrei PASCU 26 May. 2024, 15:48 Liga 3
Pe aceeași temă