Calificare la loviturile de departajare pentru Gloria Bistrița Năsăud. Adrian Falub, după returul cu CSM Sighetu Marmației: ”Suntem în finală, asta contează”

Andrei PASCU 26 May. 2024, 14:30 Liga 3

Gloria Bistrița Năsăud, clasată pe locul 1 în Seria 9 din Liga 3 chiar și la finalul play-off-ului, formație pregătită de Adrian Falub, este acum pregătită de partidele din finala barajului pentru Liga 2, contra Unirii Ungheni, care a trecut cu 4-1 la general de SCM Zalău.

Trupa lui Falub a dispus greu, la loviturile de departajare, de CSM Sighetu Marmației, în returul disputat sâmbătă, pe teren propriu, în semifinalele barajului, după ce la finalul celor 90 și 120 de minute rezultatul a fost egal, 1-1. În tur, pe terenul Unirii Ungheni, fost 0-0.

Succes la loviturile de la 11 m pentru Gloria Bistrița Năsăud, care e în finala barajului pentru Liga 2

Clubul din Bistrița a terminat play-off-ul Seriei 9 din Liga 3 pe locul 1, cu 58 de puncte, în cele nouă etape din grupa pentru accederea în baraj înregistrând cinci victorii, trei remize și o înfrângere. De partea cealaltă, CSM Sighetu Marmației a finalizat pe locul 2 play-off-ul din Seria 10.

A fost o dublă dificilă pentru Gloria Bistrița Năsăud, chiar dacă pornea în mod clar cu prima șansă, tranșând duelul la loviturile de departajare. În retur, gazdele au deschis scorul, prin Daniel Anchidin, în minutul 62, dar bistrițenii au revenit pe tabelă în minutul 78, prin Luca Popa.

S-au terminat primele 90 de minute cu scorul de 1-1, iar rezultatul s-a menținut chiar și după cele două reprize de câte 15 minute adiționale, astfel că s-a trecut la executarea loviturilor de departajare.

Gazdele au reușit să se impună cu 5-3 la penaltiuri, marcând prin Vlad Mihalcea, Vasile Mihai, Paul Chiorean, Valerio Gallo și Carl Davordzie. Au înscris de la punctul cu var pentru CSM Sighetu Marmației, Deivid Andreas, Alberto Brașoveanu și Florin Simion, dar a ratat Pedro Paul.

Adrian Falub, după Gloria Bistrița Năsăud – CSM Sighetu Marmației: ”Suntem în finală, asta contează”

Adrian Falub a tras concluziile duelului retur cu CSM Sighetu Marmației, declarând că succesul, chiar dacă a fost obținut cu emoții, a fost unul meritat. Le-a mulțumit fanilor care au venit la stadion, iar de acum va pregăti echipa pentru finala barajului de promovare din Liga 3 în Liga 2, contra Unirii Ungheni.

Mulțumim publicului, l-am simțit chiar aproape, poate ca niciodată până acum. Cred că publicul a câștigat acest meci pentru că și-a dorit foarte mult, noi am simțit și am reușit să câștigăm.

Chiar dacă după loviturile de la 11 metri, cred că am meritat să câștigăm. Am fost echipa care a atacat mai mult, am avut mai multe ocazii, am dominat jocul. Meciurile acestea sunt foarte grele și am întâlnit o echipă foarte bună. După ce au marcat am simțit că putem întoarce rezultatul, eram în controlul jocului, cumva golul lor a venit împotriva cursului jocului, dintr-o fază fixă.

Până la urmă suntem în finală și asta contează”, a declarat antrenorul Adrian Falub, conform Timp Online.

GLORIA BISTRIŢA NĂSĂUD – CSM SIGHETU MARMAŢIEI 5-3 la lovituri de departajare, 1-1 după 90 și 120 de minute (0-0 în tur)

Luca Popa 78′ / Daniel Anchidin 62′
Au marcat de la 11 m pentru Gloria: Vlad Mihalcea, Vasile Mihai, Paul Chiorean, Valerio Gallo și Carl Davordzie.
Au marcat de la 11 m pentru CSM Sighetu Marmației: Deivid Andreas, Alberto Brașoveanu și Florin Simion. A ratat Pedro Paul.

Gloria Bistrița Năsăud: Mociu – Uțiu, R. Bălan (cpt.), L. Popa, Gallo – Dat, Țegle, Vl. Mihalcea – Vas. Mihai, Banyoi, Davordzie
Rezerve: Bg. Moga – P. Chiorean, Fl. Bălan, Seb. Itu, Râpan, Sucitu, Em. Zaharia, Hasnăș, Amasihohu
Antrenor: Adrian Falub

CSM Sighetu Marmației: Berințan – Pedro, Anchidin, Pape Ndiaye, Tomșa, Abdullah, D. Andreas, Șofroni, Al. Iul. Zaharia, Theo Yolou, Mitruscsak (cpt.)
Rezerve: Oneț – D. Matiș, Buciuman, Bor, Rostaș, Szecui, Alb. Brașoveanu, Fl. Simion, I. Negruț
Antrenor: George Zima

Reacția lui Adrian Falub după partida Gloria Bistrița Năsăud – CSM Sighetu Marmației:

Foto și video: Gloria Bistrița Năsăud

Andrei PASCU 26 May. 2024, 14:30 Liga 3
Pe aceeași temă