Zălăuanii speră într-un retur mai bun

04 Mar. 2012, 12:01 Stiri
Zălăuanii speră într-un retur mai bun

Pauza lungă dintre tur și retur se apropie de final. Conducătorii echipei, jucătorii și chiar suporterii s-au săturat atât timp fără meciuri de fotbal. FC Zalău ocupă în acest moment locul opt și este la un singur punct de locul șapte, care practic i-ar aduce pe zălăuani în obiectiv. Chiar dacă am reveni pe locul șapte, nu ar însemna o mare realizare și tocmai de aceea, zălăuanii vor să demonstreze că pot mai mult. Au timp să o facă, deoarece urmează 15 meciuri. În iarnă, FC Zalău s-a despărțit de Gabriel Crăciun și de Ionuț Dănilă, dar au venit în schimb doi jucători tineri de la „U” Cluj care promit multe. În mare, echipa va fi aceeași ca și în turul campionatului, însă sperăm ca atitudinea jucătorilor să se schimbe în bine. Marea problemă în perioada de pregătire a celor de la FC Zalău a fost faptul că nu au avut unde se pregăti așa cum trebuie. Au fost nevoiți să se deplaseze prin alte localități pentru a juca câte un meci amical, așa cum se întâmplă în fiecare an în perioada de iarnă. „Faptul că nu am beneficiat de un teren adecvat unde să ne desfășurăm antrenamentele și meciurile amicale a fost un dezavantaj pentru noi. La capitolul tehnico-tactic nu am lucrat cum trebuie fiindcă nu am avut cum. Sperăm să recuperăm din mers”, ne-a declarat Marius Pașca.

VEZI CE CREDE MARIUS PAȘCA DESPRE TRANSFERURILE EFECTUATE DE RIVALELE DIN SERIE

Față de turul campionatului, în Seria a VI-a se va regăsi o nouă echipă. Este vorba de Arieșul Turda, grupare care a preluat locul celor de la Unirea Florești. Marea majoritate a jucătorilor au evoluat în Liga a II-a, însă gruparea de pe Arieș s-a întărit și cu câțiva jucători de la Florești, printre care și zălăuanul Cristian Mocean. Noua echipă își anunță un obiectiv îndrăzneț, iar din campionatul următor va ataca promovarea în Liga a II-a.

04 Mar. 2012, 12:01 Stiri
Pe aceeași temă