Vladimir Bozovic dă lovitura de start a ultimului meci al Rapidului în Liga 3. „Vă iubesc și ne vedem duminică”. Muntenegreanul participă și la un eveniment important pentru giuleșteni

Marius ANGHEL 23 May. 2019, 15:36 Stiri
Vladimir Bozovic dă lovitura de start a ultimului meci al Rapidului în Liga 3.

Rapid a promovat matematic în Liga 2 cu două etape înaine de finalul sezonului, iar duminică, 26 mai, de la ora 16:30, își ia adio de la Liga 3 la finalul meciului de pe teren propriu cu Axiopolis Sport Cernavodă (locul 8). Înaintea partidei programate la stadionul Regie vor avea loc două evenimente importante pentru giuleșteni, care îl vor avea în prim-plan pe muntenegreanul Vladimir Bozovic (37 de ani), fost jucător al Rapidului între 2007 și 2012.

Înaintea petrecerii de final de sezon, directorul de imagine al Rapidului, Lucian Ionescu, lansează Almanahului „Stadionul Giulești”. Evenimentul are loc sâmbătă, de la ora 14:30, în foaierul Sălii Rapid, iar la acesta va participa și Daniel Pancu și Vladimir Bozovic.

„SE LANSEAZĂ‚ ALMANAHUL „STADIONUL GIULEȘTI”!!! 📣📣📣
Mult așteptatul Almanah „Stadionul Giulești” va avea marea lansare în această sâmbătă, de la ora 14:30, în foaierul Sălii Rapid, unde sunt așteptați toți cei care vor să achiziționeze Almanahul, dar și să primească un autograf de la autorul acestuia, Lucian Ionescu, de la Daniel Pancu, antrenorul Rapidului, sau de la invitatul special Vladimir Bozovic.
Prețul unui almanah este de 25 de lei, iar începând de sâmbătă va putea fi găsit și online, pe shop.fcrapid.ro.”
, a anunțat clubul Rapid.

Vladimir Bozovic va fi în centrul atenției și a doua zi, duminică, înaintea meciului cu Axiopolis, când va da, simbolic, lovitura de start.

„Dragi rapidiști. Am primit o invitație din partea conducerii clubului pentru a participa la un joc și la o sărbătoare pentru a intra în Liga 2. Sunt foarte mulțumit de apel și de faptul că voi lua parte la asta. Cred în această administrație și, dacă Dumnezeu este cu noi, să ne întoarcem exact unde ne este locul. Vă iubesc și ne vedem duminică, la stadion. FORZA RAPID :)”, a scris Bozovic pe pagina sa de Facebook.

„CEL MAI IUBIT STRĂ‚IN DIN ISTORIA RAPIDULUI VA DA LOVITURA DE ÎNCEPERE LA MECIUL DE DUMINICĂ‚ ❤️🇱🇻
Clubul FC Rapid le-a pregătit suporterilor rapidiști o surpriză frumoasă, invitându-l pe muntenegreanul Vladimir Bozovic la partida de duminică, ora 16:30, ultima a sezonului, din Regie, împotriva echipei din Cernavodă, pentru a da lovitura de începere.
Bozo (37 de ani) a jucat la Rapid între 2007 și 2012, fiind extrem de iubit de către suporteri, datorită atitudinii sale de luptător, dar și a dragostei arătate față de culorile alb-vișiniu.
Duminică, vă așteptăm pe stadion, pentru a-l revedea pe Vladimir Bozovic în #FamiliaRapid 🇱🇻”
, a anunțat Rapid.

Marius ANGHEL 23 May. 2019, 15:36 Stiri
Pe aceeași temă