Târgoviștea a obținut marți seară o victorie mult mai clară decât o arată scorul și s-a calificat, după opt ani, în optimile de finală ale Cupei României.
În fața unui adversar cu care Chindia s-a întâlnit sezonul trecut în Liga a II-a, Honciu a deschis scorul în minutul 63, după un penalty scos de Răzvan Dobre. Căpitanul Chindiei a trimis plasat, în stânga portarului, pentru 1-0. Zece minute mai târziu, Cherchez a închis conturile cu un șut sănătos, care a lovit transversala înainte să ajungă în plasă.
Oaspeții au terminat meciul în genunchi: Achim a văzut al doilea cartonaș galben în ultimele minute ale jocului și și-a lăsat echipa în inferioritate numerică. Chindia a încheiat en-fanfare, în careul Săgeții, Cherchez & co. fiind aplaudați minute în șir de cei 3.000 de suporteri care au umplut până la refuz tribuna I a stadionului Eugen Popescu.
Târgoviștea revine în fotbalul mare și așteaptă tragerea la sorți a optimilor, în speranța că un nume greu al Ligii I va poposi lângă Turn.
Palmă dură pentru contestatari
Succesul cu Săgeata Năvodari a picat la patru zile după accidentul din campionat cu Urban Titu (0-2, pe teren propriu). Contestatarii de servici ai tehnicianului Silviu Dumitrescu au cerut insistent demisia antrenorului cu care Târgoviștea a ajuns ultima dată în Liga I, în sezonul 1995-1996.
Dumitrescu le-a răspuns, din teren, cu o calificare de poveste, iar la conferința de presă a răbufnit, în direcția celor care și-au făcut un obicei din a nega performanțele și a politiza sportul dâmbovițean: „Comentează niște așa-zisi ziariști care n-au nici măcar o licență. Nu știu cum au ajuns să scrie… Ca să scrii într-un ziar, trebuie să ai facultate, o diplomă. E ceva incredibil în orașul ăsta, dar le astupăm gura cu rezultatele”.
Public admirabil
Tribunele stadionului din Târgoviște n-au mai fost atât de pline de la meciul cu FC Argeș (2-2), disputat în septembrie 2011. În condițiile în care intrarea a fost liberă, iar vremea superbă, pe Eugen Popescu au venit mii de fani, care au asigurat o atmosferă caldă.
„Publicul a fost extraordinar, i-a purtat pe băieți spre victorie. Mulțumim suporterilor care au fost la meci și în special galeriei. Ar fi perfect să jucăm și optimile pe teren propriu”, a comentat președintele Mugur Porumbacu.
„Am avut foarte multă la stadion, iar asta a reprezentat o surpriză plăcută. Târgoviștea vrea să vadă fotbal de calitate”, a completat tehnicianul Chindiei, Silviu Dumitrescu.
VEZI mai multe POZE de la meci
D-B-B-A
Chindia a trecut patru tururi în Cupa României și a pătruns în elita competiției după succesul de marți seară. Echipa din Târgoviște eliminase, până la jocul cu Săgeata, Sporting Roșiorii de Vede (3-1), ALRO Slatina (3-2 d.p) și CSU Craiova (3-1 d.p).
„Nu contează cu cine picăm în optimi. Vrem să jucăm acasă, în fața suporterilor noștri” – Răzvan Dobre, Chindia Târgoviște
„O să iau măsuri după înfrângerea de la Târgoviște. Unii dintre jucători m-au dezamăgit” – Tibor Selymeș, antrenor Săgeata Năvodari
Articol scris de Ionuț MARIN
Foto: Marius TUDOR