FC Viitorul II Constanța, echipa satelit a clubului finanțat de Gheorghe Hagi, s-a calificat în șaisprezecimile Cupei României după ce marți după-amiază, pe stadionul Orășenesc din Ovidiu, a trecut de colega de serie din Liga a 3-a Delta Dobrogea Tulcea, cu scorul de 5-2. În meciul turului V, constănțenii au condus cu 2-0, au fost egalați până în pauză, însă în a doua repriză s-au descătușat și au mai marcat de trei ori, asigurându-și astfel întâlnirea cu o echipă de Liga 1 în turul următor.
Cristian Ene (11, 16, 80)(foto), cu o triplă, Ionuț Vînă (67 – pen.) și Florinel Coman (88) au înscris golurile Viitorului II, în timp ce pentru tulceni au redus din diferență Marius Jianu (29) și Claudiu Dragu (42). Un moment cheie al jocului s-a petrecut în minutul 74, atunci când oaspeții ar fi putut egala din nou, însă portarul Arpad Tordai a apărat penalty-ul executat de Marius Jianu. După accea constănțenii au înscris de încă două ori.
FC Viitorul II: Tordai – Rogoza, Kilyen, Vasiu (Ghiță 46), Panait – Casap (Vînă 46), Trancă, Dumitrescu (Iani 46) – Ciobanu, C. Ene, Cicâldău (Coman 83)
Antrenori: Cristian Cămui și Constantin Fălină
Delta Dobrogea Tulcea: Gordin – Filip, Cioplîntă, Fl. Popa, Carabela – Dragu (Husein 55), Pop, Apostol, V. Crețu – N. Crețu (Vezan 61), Jianu
Antrenori: Mihai Guliu și Norbert Niță
Vineri, 11 septembrie, de la ora 12:00, la sala „Nicolae Dobrin” a Casei Fotbalului va avea loc tragerea la sorți a următorului tur al Cupei României. În „16”-imi se vor alătura, pe lângă cele 18 echipe calificate din turul V, și cele 14 cluburi din Liga 1.
Foto și video: Academia Hagi