Farul s-a impus fără probleme în noctună la Cumpăna și s-a calificat în faza următoare a Cupei. Vărul Simonei Halep a reușit o dublă împotriva echipei antrenate de Vasilică Cristocea

Marius ANGHEL 30 Aug. 2019, 11:59 Cupa

Ultimul meci al Fazei a III-a a Cupei României s-a desfășurat joi seară, în nocturnă, în comuna constănțeană Cumpăna, acolo unde echipa locală, Victoria, a întâlnit-o pe Farul, formație emblemă a orașului și județului, însă care nu beneficiază de un stadion cu instalație de nocturnă. „Marinarii” s-au impus fără probleme, cu 3-0, după ce au deschis scorul încă din minutul 2, și s-au calificat în turul următor al competiției.

Pentru acest meci contra echipei de Liga 4, Ianis Zicu a folosit o formulă cu jucători care au evoluat mai puțin sau deloc în acest debut de sezon al Ligii 2. Iar cei trimiși pe teren nu au avut trac, Farul deschizând scorul încă din minutul 2, prin căpitanul Paul Antoche, care a reluat puternic din centrul careului. Au continuat să domine autoritar, și-au creat ocazii la poarta adversă și au mărit diferența din minutul 15, când Dimciu Halep a finalizat cu un șut la colțul lung.

Tot vărul tenismenei Simona Halep avea să și stabilească scorul final. În minutul 72, Dimciu Halep a făcut 3-0 cu o execuție superbă.

Învinsă cu 3-0, Victoria Cumpăna, echipă antrenată de Vasilică Cristocea și Petru Bratanovici, primul fiind și jucător, părăsește faza națională a Cupei României după al treilea meci, înainte să joace cu Farul reușind să le elimine pe Axiopolis Sport Cernavodă (Liga 3), cu 6-0, și pe Pescărușul Sarichioi Junior (Liga 4 Tulcea), cu 3-0.

Zicu: „Bine că am marcat foarte devreme și nu am primit gol”

Pentru Farul, acesta a fost primul meci din actuala ediție a Cupei României, iar calificarea și modul în care s-a obținut victoria l-au mulțumit pe antrenorul Ianis Zicu, mai ales că a folosit șapte jucători sub 20 de ani.

„A fost o seară frumoasă, pentru că am jucat pentru prima oară în nocturnă în acest sezon. Un meci greu, pentru că trebuie să reușești să te motivezi în astfel de jocuri. Bine că am marcat foarte devreme și nu am primit gol, dar le-am dat șansa la câteva faze fixe să fie periculoși, ceea ce m-a deranjat. Sunt foarte mulțumit de atitudinea jucătorilor, au înțeles mesajul pe care l-am transmis înainte de partidă. Obiectivul în Cupa României este să mergem cât mai departe, să trecem de următorul tur și să jucăm cu o echipă din prima ligă, ca să vedem unde ne aflăm în acest moment”, a spus Ianis Zicu la finalul partidei de la Cumpăna.

Toate echipele calificate în Faza a IV-a a Cupei României le poți vedea AICI

Pentru Farul, clasată pe locul 13, cu 5 puncte, urmează meciul de campionat din etapa a 5-a, cu Turris Oltul Turnu Măgurele, echipă care are punctaj maxim și se află pe poziția a doua în clasament. Partida are loc duminică, de la ora 18:00, la Turnu Măgurele.

VICTORIA CUMPĂ‚NA – FARUL CONSTANȚA   0-3
Paul Antoche 2′, Dimciu Halep 15′, 72′

Crantă – E. Năstase (cpt.), Aluaș, Țeican, Dragomir – Cristocea, Ivanov, I. Gheorghe (M. Cristea 70′), Ct. Mazilu – Iul. Coman (Narzavan 62′), Mih. Scarlat (Curte 56′)
Antrenor: Vasilică Cristocea

Cr. Andrei (Udeanu 46′) – R. Zamfir, Cană, Antoche (cpt.), Carabela – D. Toma, Doumbia (Al. Stoica 63′), Băciuț – Halep, Bodea (C. Zamfir 56′), Hordouan
Rezerve neutilizate: – Greu, I. Stoica, Nicola
Antrenor: Ianis Zicu

Stadion: Centenar 2018 (Cumpăna – Constanța); Arbitru: Valentin Porumbel (Oltenița); Asistenți: Gabriel Neagu (Călărași) și Dorinel Colniceanu (Tulcea); Observator: Dragoș Ilie Luca (Brașov).

Înregistrarea meciului de la Cumpăna:

Foto: FC Farul Constanța

Marius ANGHEL 30 Aug. 2019, 11:59 Cupa
Pe aceeași temă