Antrenorul echipei UTA, Roland Nagy, a repetat de-a lungul săptămânii că promovarea nu e jucată. Trupa sa n-a percutat însă pe măsură și Bătrâna Doamnă a trăit cu adevărat o vinere a patimilor în meciul cu Millenium Giarmata. Prea puține sclipiri au apărut împotriva unei formații care s-a apărat enervant, dar eficient. UTA a revenit când trebuia, dar i-a lipsit clariviziunea necesară să facă diferența, așa că punctele s-au împărțit.
„Oricare adversar se mobilizează contra noastră, ce am preconizat s-a și întâmplat. Am luat gol de la distanță, înainte au mai avut o acțiune blocată de portar, în rest, am controlat jocul. Am avut atâtea mingi în fața porții, situații din care n-am înscris… Egalul face parte din joc, important e că n-am pierdut. Avem timpul necesar să reglăm ce a fost negativ, iar etapele viitoare să reușim să revenim. Felicit echipa oaspete, la noi a lipsit luciditatea în fața porții. Când nu înscrii, toată lumea e nemulțumită. Trebuie să muncim, am spus că e mult până departe, nu e suficient să facem act de prezență”, a comentat Roland Nagy.
Punctul de vineri mărește la trei diferența dintre UTA și Național Sebiș, care s-a înclinat pe terenul gorjenilor de la Știința Turceni, scor 1-2. „Prin jocul rezultatelor, da, e un punct câștigat. Din păcate, avem doar un punct din dubla cu Giarmata, în timp ce contracanditata a luat tot, cu destulă ușurință în retur”, a remarcat Roland Nagy.
Căpitanul Botiș e răspicat: „Să câștigăm, asta ne menține primii!”
După patru meciuri câștigate la rând, dintre care trei (Craiova ar trebui să iasă din calcul, „lanternă roșie” fiind la întâlnirea cu UTA, deși și-a vândut scump pielea la Arad) au fost epuizante, în compania unor echipe cotate drept capabile să poată încurca UTA, echipa roș-albă a remizat cu Giarmata, mai nou echipa ex-stelistului Adrian Neaga.
„O echipă care ne-a învins în tur, la urma-urmei. Știam că pune autobaza în poartă și mizează pe cartea contraatacului sau a loviturilor libere. Ne-am creat ocazii, am avut câteva, din păcate n-am dat numai un gol. Rezultatul a rămas așa, mergem înainte”, spune Sorin Botiș.
Trecut prin atâtea bătălii, căpitanul gândește clar. „Campionatul e lung, lupta merge în continuare, se joacă. Avem câteva puncte înainte, dar trebuie să câștigăm în continuare, asta ne menține pe primul loc. Mie mi-e suficient să declarăm lupta încheiată pe 24 mai. Să răsuflăm ușurați atunci și să ne bucurăm împreună cu cât mai mulți suporteri!”.
Vezi desfășurarea LIVE-TEXT a meciului de la Arad
UTA a fost privată de o lovitură de pedeapsă clară. „Nu mai contează”
În minutul 65, la scorul de 1-1, UTA i-a masat minute bune pe cei de la Giarmata. Timișenii nu mai ieșiseră de ceva timp din jumătatea lor, iar în minutul amintit, Sorin Strătilă a reușit să rupă ritmul, a pătruns în stilul-i caracteristic pe dreapta în suprafața de pedeapsă până aproape de linia de fund și a centrat spre careul mic. Diarra și-a dat seama că l-a pierdut pe mijlocașul arădean și a pus mâna pe minge, schimbându-i traiectoria. Balonul a ajuns la Szekely, care, talonat de alt apărător timișean, a reușit să reia, dar afară.
Inițial, s-a intuit că arbitrul aiudean Mihai Domșa a lăsat avantaj, dar cum faza nu s-a materializat în gol, era așteptată revenirea și dictarea unei lovituri de pedeapsă în favoarea UTA-ei. Nu s-a întâmplat însă, de aici deducând că arbitrul a greșit din prima, iar arădenii se pot considera dezavantajați. Însă, cum a spus și Roland Nagy, „Nu mai contează că a fost…”.
Sursa: Sport Arad
Foto: Viorel Musca