Urican părăsește Dejul cu fruntea sus!

Mihai Andries 10 Oct. 2012, 12:24 Stiri
Urican părăsește** Dejul cu fruntea sus!

Victoria la limită din deplasarea de la Satu Mare a fost ultimul meci al lui Ciprian Urican pe banca tehnică a Unirii Dej. Tehnicianul originar din Simeria, care a antrenat în sezonul trecut la Brănești, avea deja demisia pusă cu o săptămână înainte, iar preavizul îi expira după meciul cu Olimpia Satu Mare. Asta nu l-a împiedicat să își vadă de datorie, părăsind gruparea ardeleană cu o victorie de răsunet dacă ținem cont că sătmărenii nu mai pierduseră un meci acasă din 21 martie 2008, adică de patru ani și jumătate!

Demisia lui Urican vine ca o surpriză în condițiile în care parcursul echipei dejene a fost unul peste așteptări în acest debut de sezon, în condițiile în care s-a renunțat la o parte din veterani, iar grosul echipei este alcătuit dintr-un nucleu de juniori talentați, majoritatea născuți în 1993.

În fotbal, pentru a crea o echipă competitivă și jucători valoroși, trebuie să lucrezi cu răbdare și conform unei strategii bine gindite și corect implementate. Obiectivele pe care le impui trebuie să fie accesibile și realiste, în conformitate cu condițiile de care dispui, nu poți fixa scopuri care nu au nici o tangență cu realitatea. Regret că nu pot termina munca începută acolo și mulțumesc asistenților și jucătorilor mei pentru atașamentul de care au dat dovadă față de mine, insistînd să nu plec. Totul are însă o limită, ea a fost depășită de mult.” și-a comentat Urican decizia de a părăsi echipa.

Trebuie spus că după șase etape Unirea ocupă locul 7 în seria a V-a cu două victorii, două egaluri și un eșec, la egalitate de puncte cu Pâncota, dar golaveraj inferior, 5-5 față de 6-4 al arădenilor. Însă Unirea ocupă primul loc în serie într-un clasament neoficial al meciurilor din deplasare, având 7 puncte din trei meciuri și fiind urmată de Oșorhei și Hunedoara cu câte 6! Interesant de spus că în cele 18 meciuri disputate de la instalarea sa ca antrenor pe banca Unirii, incluzând aici și amicalele din vară, Urican nu a pierdut decât două meciuri: primul în Cupa României cu FCM Tg. Mureș și al doilea în campionat cu FC Zalău!

„Sunt mîndru de ceea ce am realizat că antrenor în cele 3 luni pe care le-am petrecut la Dej. Am îmbunătățit condițiile de pregătire, am schimbat sistemul de instruire și joc și, poate în primul rînd, am inoculat atitudine și mentalitate de învingător unuei echipe care în ultimii ani se salva de la retrogradare doar în ultimele etape din campionat. Meritul acestor transformări aparține în proporție covîrșitoare jucătorilor, prin dorința lor de a-și depăși condiția. Așa cum am mai declarat, mulți dintre ei sînt mult prea valoroși pentru Liga a-3-a. Împreună am obținut cele mai bune rezultate din istoria clubului după cele din era Nae Manea. Cifrele vorbesc! a mai adăugat fostul tehnician al Dejului

Articol scris de Mihai ANDRIEȘ

Mihai Andries 10 Oct. 2012, 12:24 Stiri
Pe aceeași temă