Taxați pentru inconstanță

26 Apr. 2011, 16:16 Stiri
Taxați pentru inconstanță

După un rezultat foarte bun în runda precedentă, 2-2 pe terenul
liderului Chimia Brazi, fotbaliștii antrenați de Silviu Dumitrescu
păreau a avea prima șansă în meciul cu AFC Filipeștii de Pădure, o
grupare care, înaintea acestei partide intrase, parcă, în zodia
remizelor.

Doar că inconstanța se plătește în orice domeniu, cu atât mai
mult în fotbal. Conpetul nu a mai arătat ca o formație care să-și
„subordoneze” adversarul, oaspeții fiind mai bine așezați pe teren
și mai determinați. În aceste condiții, ei au profitat de erorile
„transportatorilor” și au bifat un succes în deplasare, așteptat de
ceva vreme. Mai întâi, Negotei a profitat de o bâlbâială a
fundașilor Frâncu și Lungu și a marcat pentru 0-1 în minutul 25,
pentru că, pe final, Bridinel să marcheze cu un șut de la 17 metri,
la acest gol portarul Bica având și el partea lui de vină.

De partea cealaltă, la gazde s-a simțit lipsa mijlocașilor
Voinea și Maria, fără ei în formație Conpet „legând” mai greu
jocul. Mai mult, Mircea Ivan, golgheteul Conpetului, nu și-a
revenit după accidentarea din meciul cu Girom Albota și, chiar dacă
a fost titularizat, nu a reprezentat un pericol pentru oaspeți în
acest joc.

În urma acestui rezultat gruparea antrenată de Dragoș Mihalache
a urcat pe podiumul clasamentului, în vreme ce Conpet a coborât pe
poziția a șasea.

Conpet Ploiești – AFC Filipeștii de Pădure 0-2
(0-1)

Au marcat: Cristian Negotei 25, George Bridinel
85
Conpet: Bica – Dan, Lungu, Frâncu, Stanca –
Ciocâlteu, Fatai Taiye Taofic, Baciu, Adam, Dobrinoiu – Ivan.
Rezerve: Lixandru – Trică, Lică, Jipa, Guță,
Savu
Antrenor: Silviu Dumitrescu
AFC Filipeștii de Pădure: Răchită – Năescu,
Ionescu, Onuț, L. Radu – Micu – M. Ene, Bridinel, Bociu, Negotei –
Nae
Rezerve: Oprea – Turcu, Băcioiu, Cl. Radu,
Nicolae, Brebenel, Dumitru
Antrenor: Dragoș Mihalache
Jucătorul meciului: Cristian NEGOTEI

Sursa: Ziarul Prahova

26 Apr. 2011, 16:16 Stiri
Pe aceeași temă