Sucevenii vor cel puțin un punct

Mihai Andries 28 Mar. 2013, 21:00 Stiri
Sucevenii vor cel puțin un punct

Sporting Suceava va juca vineri, de la ora 15:00, pe terenul grupării Aerostar Bacău. Meciul contează pentru etapa a 17-a din Liga a 3-a. Înaintea confruntării de vineri, Sporting Suceava ocupă locul 5 în clasamentul seriei, iar băcăuanii, cu 7 puncte mai puțin, sunt pe poziția a 9-a. Gazdele au pierdut ambele meciuri oficiale susținute în acest an, 3-4 cu SC Bacău și 1-2 cu Ceahlăul II Piatra Neamț. De cealaltă parte, sucevenii au avut un început bun de retur, plecând neînvinși de la Dorohoi și câștigând săptămâna trecută, cu 1-0, în fața Bucovinei Rădăuți.

„Sperăm să continuăm drumul bun pe care l-am început în această primăvară. Ne putem baza din nou pe Ferariu și nu avem jucători accidentați sau suspendați. Adversarii de vineri sunt în foame de puncte, noi nu avem nimic de pierdut și vrem să ne întoarcem de la Bacău cu cel puțin un punct”, a declarat managerul clubului Sporting, Ciprian Anton.

În turul campionatului, sucevenii s-au impus pe stadionul „Areni” la limita, scor 1-0. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat în minutul 68, de Ferariu. Cealaltă reprezentantă a Sucevei în Liga a 3-a, Bucovina Rădăuți, va urmări de pe margine etapa de la sfârșitul acestei săptămâni, ca urmare a retragerii din campionat a grupării FCM Huși.

 

Sursa: Gazeta SV

Mihai Andries 28 Mar. 2013, 21:00 Stiri
Pe aceeași temă