Știința Miroslava este noul lider al seriei I

Mihai Andries 30 Sep. 2013, 19:00 Stiri
Știința Miroslava este** noul lider al seriei I

Într-un meci din cadrul etapei a V-a din Liga a III-a, seria 1, ocupanta locului 2 – Stiinta Miroslava s-a deplasat sâmbătă (ora 17:00) la ocupanta locului 3 – Bucovina Pojorâta, echipă ce a promovat în această vară în eșalonul al treilea, după ce a trecut în prelungiri de campioana județului Iași – Viitorul Tg. Frumos.

Organizare celor de la Pojorâta a fost foarte frumoasă, tribuna de peste 600 de locuri fiind neîncăpătoare pentru suporterii locali, fiind prezentă chiar și o galerie organizată cu tobe și vuvuzele, care și-a susținut echipa până la final. De la Miroslava au fost prezenți circa 10 suporteri, printre care și primarul comunei Dan Niță, viceprimarul și secretarul, dar si președintele echipei – Daniel Acatrinei.

Nici bine nu a început partida și Miroslava a deschis scorul, printr-o lovitură superbă de cap a lui Ovidiu Tăcuțanu, care a reluat o centrare excelentă a lui Paul Tincu din banda stangă (min. 2). În min. 12 Pojorâta a fost aproape de egalare, însă Nemeș a tras peste poartă din poziție foarte bună.În min. 15, Ghiarasim trimite prea încet cu capul spre portar, însă Avram iese la timp și închide unghiul lui Beleca, care a încercat să profite de ezitarea apărării oaspeților. În min. 20, Avram se remarcă iarăși la un șut din lovitură liberă, reușind să respingă de sub transversală. Cea mai mare ocazie a gazdelor s-a petrecut în min. 24, când Beleca s-a întors cu Ciubotariu în spate și a fost faultat în careu. Penalty-ul a fost executat de Nemeș, însă șutul acestuia pe centrul porții a fost respins cu piciorul de Avram, mingea trecând peste poartă.

Știința Miroslava a fost aproape să închidă meciul în min. 39, când Petrea a scăpat singur spre poartă și l-a lobat pe portar, însă acesta a atins mingea care și-a încetinit drumul spre poarta goală, fiind respinsă de pe linia porții de un fundaș al gazdelor. Tot Miroslava a avut o nouă ocazie în min. 42, când în urma unui corner, Tăcuțanu a reluat cu capul de pe colțul scurt și portarul gazdelor a respins din plonjon.

Repriza secundă a fost mai puțin animată, Miroslava încercând și reușind să închidă excelent jocul. Ba mai mult, în min. 75, Gabriel Petrea scapă pe contraatac și după ce i-a luat fața unui fundaș, a trimis peste portar și a stabilit scorul final, 2-0 pentru Știința Miroslava. Pârvu a fost aproape de 3-0, însă șutul său de la 35 m a fost respins cu dificultate de portar (min. 86). La oaspeți au jucat în repriză secundă și ieșenii Ionuț Donose (ex. Rapid Dumesti) și Florin Dodan (ex. Viitorul Tg. Frumos). Cu această victorie, Știința Miroslava urcă pentru prima dată în istoria sa, pe locul 1 în Liga III!!!
Etapa viitoare Știința Miroslava primește vizita celor de la Moinești, în derby-ul seriei I.

BUCOVINA POJORÂTA – ȘTIINȚA MIROSLAVA 0-2 (0-1) Tăcuțanu 2, Petrea 71

BUCOVINA12. Nicolae AXINTE 2. Toader TIVODAR 17. Aurel PRUNDEAN (c) 3. George NEAGOE 16. Eusebiu FURTUNĂ‚ 7. Michael CHIRARIU 15. Ciprian IONIȚĂ‚ 8. Bogdan BOTEZATU 20. Ionel NEMEȘ 10. Nicolae LAZĂ‚R 9. Ionuț BELECA. Rezerve: 22. Jan TURIȚĂ‚ 5. Ionuț DONOSE 18. Florin DODAN 14. Costel STROAIA 13. Alin IFTIMIE 19. Cornel ILIE 4. Cornel ERHAN. Antrenor: Bogdan GROSU.
 
ȘTIINȚA: 1. Raul AVRAM 6. Ionuț MIRON 13. Bogdan GHIARASIM (c) 15. George MAXIM 20. Gabriel PETREA 11. Ilie TALPAN 21. Narcis CIUBOTARIU 7. Adrian CARAGEA 19. Bogdan BOLBOCEANU 18. Paul TINCU 5. Ovidiu TĂ‚CUȚANU. Rezerve: 12. Octavian BÂRGAN 14. Sebastian SACRIERU 4. Paul LENGHEN 16. Alex STAFIE 9. Marius ENACHE 10. Valentin PÂRVU 17. Vlad GHEORGHIU. Antrenori: Cristi UNGUREANU (A1) si Irinel IONESCU (A2 )
 
 
O victorie extraordinară la finalul a 90 de minute pline de adrenalină, victorie care încununează pregătirea intensă din ultimele săptămâni. Felicit echipa tehnică și jucătorii pentru rezultatul obținut,trebuie însă să rămânem cu picioarele pe pământ,deoarece ne așteaptă meciuri importante împotriva unor echipe puternice cu pretenții la promovare în eșalonul secund – Daniel Acatrinei, președinte Știinta Miroslava

Sunt bucuros și mulțumit de faptul că elevii mei au înțeles și pus în practică ceea ce le-am cerut din punct de vedere tehnico-tactic. Seriozitatea și experiența și-au pus amprenta asupra rezultatului final – Cristian Ungureanu, antrenor Știința Miroslava

Mihai Andries 30 Sep. 2013, 19:00 Stiri
Pe aceeași temă