Sporting Roșiori și-a numit un nou staff tehnic. Un fost antrenor la Petrolul e „principal”

Marius ANGHEL 13 Dec. 2019, 17:07 Stiri

Romulus Ciobanu (42 de ani), fost antrenor al echipei Petrolul Ploiești în returul sezonului 2017-2018 de Liga 3, când s-a obținut promovarea în Liga 2, a semnat, vineri, cu Sporting Roșiori și va încerca să salveze echipa din Teleorman de la retrogradarea din Liga 3.

Ultima dată la FC Pucioasa, locul 11 în seria în care joacă și Sporting Roșiori, Romulus Ciobanu a semnat astăzi, 13 decembrie, contractul cu formația din Roșiorii de Vede. Ciobanu revine astfel în județul Teleorman, acolo unde a mai antrenat-o și pe FCM Alexandria, formație pe care a promovat-o în Liga 3, iar după un tur excelent a fost ofertat și a mers la Petrolul.

Ciobanu are ca obiectiv la Sporting Roșiori să salveze echipa de la retrogradare, anunță teresport.ro. După 15 etape, la finalul turului, formația se află pe ultimul loc în Seria a 3-a, doar cu 9 puncte. Prima clasată deasupra locurilor retrogradabile este FC Voluntari 2, cu 18 puncte, la egalitate cu FC Pucioasa, fosta echipă a lui Ciobanu.

În stafful tehnic al lui Romulus Ciobanu sunt și Marian Botea, ca antrenor secund, și Eugen Crăciunescu, ca antrenor cu portari.

Sporting Roșiori retrogradase din Liga 3 la finalul sezonului trecut, însă a rămas în competiție după ce a fost invitată de FRF ca urmare a neînscrierii sau retragerii altor formații.

Marius ANGHEL 13 Dec. 2019, 17:07 Stiri
Pe aceeași temă