Un retur, 12 meciuri, atât a rezistat Romulus Ciobanu pe banca echipei Petrolul Ploiești, cea mai importantă formație unde a fost antrenor în cariera sa. Acesta îi luase în iarnă locul lui Octavian Grigore, unul dintre simbolurile formației prahovene și primul antrenor care a pregătit echipa de la reînțiințarea din 2016. Acum, după obținerea promovării în Liga 2, Ciobanu a fost înlocuit cu Leo Grozavu (50 de ani).
Mutarea a fost anunțată luni seară de clubul ploieștean. „FC Petrolul Ploiești a ajuns, astăzi, la un acord cu Leontin Grozavu, cel care va prelua funcția de antrenor principal pentru sezonul 2018 – 2019 de la Romulus Ciobanu. Detaliile despre noul antrenor și lotul ploieștean pentru sezonul 2018-2019 vor fi anunțate într-o conferință de presă în cel mai scurt timp. Petrolul Ploiești dorește pe această cale să îi mulțumească lui Romulus Ciobanu pentru contribuția sa în conducerea echipei și promovarea în liga secundă de fotbal”, a transmis gruparea „galben-albastră”.
În cariera sa de antrenor, Leo Grozavu a pregătit echipele: Armătura Zalău (2003-2005), Universitatea Cluj (2005-2006), Minerul Baia Mare (2007), FC Botoșani (2007-2008; 2014-2015; 2016-2017), Academia Hagi U15 (2010-2011), CSM Iași (2011), Luceafărul Oradea (2011-2012), Gaz Metan Mediaș (2015-2016) și ACS Poli Timișoara (2018), echipă pe care a pregătit-o ultima dată în acest an, în Liga 1.
Petrolul a promovat în Liga 2 la finalul sezonului de Liga 3, Seria 3, după ce a depășit echipa ca AFCM Alexandria și Voința Turnu Măgurele.