Situație tensionată la SR Brașov! Jucătorii au refuzat să se antreneze din cauza restanțelor financiare

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 13 Nov. 2018, 11:01 Actualizat: 13 Nov. 2018, 12:30 Stiri
Situație tensionată la SR Brașov!  Jucătorii au refuzat să se antreneze din cauza restanțelor financiare

Probleme uriașe la ACS SR Brașov. Jucătorii sunt revoltați din cauza situației financiare a clubului, iar ieri au refuzat să se antreneze.

Dacă pe plan sportiv lucrurile stau bine, ACS SR Brașov fiind pe locul 3 în Seria a 3-a a Ligii 3, la patru puncte în spatele liderului Flacăra Horezu, în schimb, problemele financiare apasă greu pe umerii jucătorilor. Stegarii s-au prezentat ieri la stadion, dar nu au ieșit pe teren, amenințând că vor continua protestul și zilele viitoare. Fotbaliștii brașoveni au purtat o discuție aprinsă în vestiar cu managerul Florin Stîngă, în care i-au spus acestuia toate nemulțumirile. Cum Stîngă nu a avut soluții pentru a debloca criza, jucătorii au luat decizia să nu se antreneze.

„Problemele cu care ne confruntăm sunt cunoscute. Așteptăm și noi un semn clar că situația se va îndrepta. Până acum au fost promisiuni, sperăm să se și concretizeze”, au spus jucătorii brașoveni, potrivit Monitorul Expres.

În schimb, managerul Florin Stîngă a refuzat să comenteze situația delicată cu care se confruntă.

Se caută soluții

La începutul acestei luni, Liga Suporterilor Stegari (LSS) a anunțat, oficial, că se implică în coordonarea activității clubului. Prima decizie notabilă a fost numirea antrenorului Florin Stîngă în funcția de manager general al clubului.

Cei de la LSS au dat asigurări că, împreună cu mai mulți parteneri, vor asigura plata salariilor, dar și a celorlalte costuri ale echipei până la finalul turului de campionat.

„Ne dorim să asigurăm fotbaliștilor și antrenorilor toate condițiile. Suporterii vor veni cu partea lor de contribuție financiară, se poartă discuții cu autoritățile locale, dar și cu numeroase companii din Brașov. Doar împreună putem să arătăm că Brașovul merită o echipă importantă. Sperăm ca săptămâna viitoare să plătim salariile jucătorilor”, spuneau, la prezentarea oficială a proiectului, reprezentanții LSS.

Primul pas a fost făcut prin asigurarea deplasării și cazării echipei la Roșiorii de Vede pentru meciul cu Sporting (2-2). În tot acest timp s-au purtat discuții cu mai multe companii și se fac eforturi pentru a se putea plăti în această săptămână măcar o parte din salariul restant pe luna septembrie.

Programul membrilor cotizanți

În afara negocierilor cu autoritățile locale și companiile din Brașov, suporterii au reluat programul prin care membrii cotizanți pot sprijini clubul prin cotizații lunare.

„Acest club a luat ființă în vara anului 2017 datorită dragostei și încăpățânării suporterilor «stegari», și poate avea un viitor doar dacă fanii (re)devin, în mod oficial, parte integrantă. Astfel, reluăm programul membrilor cotizanți printr-un sistem lunar menit să le faciliteze «stegarilor» susținerea clubului. Accesând platforma patreon.com/srbrasov veți descoperi trei tipuri de cotizații – de aproximativ 50, 82 și 162 lei pe lună (taxe incluse) – fiecare prag având propriile beneficii, acestea urmând să se înmulțească odată cu returul sezonului în curs. Am ales această platformă online pentru că ea permite suporterilor, oriunde s-ar afla în lume, să contribuie lunar la o parte din bugetul echipei, și totodată asigură transparența în privința sumei colectate, în timp ce informațiile dvs. rămân private. Trebuie doar să vă creați un profil pe patreon.com sau să vă logați cu contul de Facebook, selectați apoi tipul cotizației dorite, introduceți datele de pe card sau paypal, și mai departe paltforma va colecta lunar suma necesară. STEAGU” RENAȘTE PRIN NOI!”

Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)
Foto: srbrasov.ro

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 13 Nov. 2018, 11:01 Actualizat: 13 Nov. 2018, 12:30 Stiri
Pe aceeași temă