Jucătorii Olimpiei și cei doi antrenori, Tibi Csik și Lulu Dragomir s-au întâlnit în această dimineață, în jurul orei 9.30, la reunirea echipei pentru noul sezon competițional. La întâlnire au răspuns prezent 23 de jucători, din lot absentând Marinaș, Molnar, Feier, Homorozan și Botoș care au primit liber până la mijlocul acestei săptămâni.
După Dinamo, vine și Rapidul la Satu Mare
Sâmbătă, de la ora 17.00, Olimpia Satu Mare va juca primul amical din acest de sezon, în compania formației Rapid București. Directorul sportiv, Dan Băbuț a declarat că la Satu Mare va fi prezentă prima echipă a Rapidului, iar prețul unui bilet va fi de 10 lei, din cauza costurilor. „Rapidul va veni cu tot lotul. Băieții vor veni în ziua meciului și vor pleaca imediat după. Suporterii sunt rugați să vină cu cel puțin o oră mai repede la stadion pentru a putea achiziționa biletele”, a declarat Dan Băbuț. Legat de posibilitatea ca Olimpia să joace în liga a 2 a, Băbuț a mai adăugat faptul că încă nu au primit un răspuns concret de la FRF, însă vor avea o întâlnire în această săptămână pentru a aflat dacă sătmărenii vor ocupa un loc sau nu.
Ene Cornel, Lauruc și Cozma se pregătesc la Olimpia
De asemenea, la pregătiri au luat parte și trei sătmăreni legimitați la alte cluburi, Ene Cornel (CFR Cluj II), Lauruc (Bistrița) și Cristian Cozma (Florești), dar și șase juniori de la echipa Atletic 94, iar de mâine vor lua parte la antrenament alți șapte juniori din propria pepinieră
Legat de trasferuri, singura certitudine este că de miercuri Cosmin Iuhas (Otopeni) va face parte din lotul Olimpiei, iar în zilele de marți și joi se vor organiza trialuri pentru jucătorii din liga a 4 a și a 5 a care să demonstreze că au valoare și talent pentru a juca în liga a III a.
Articol și foto de Veronica HODAS