Fotbaliștii de la SCM Pitești își continuă antrenamentele pe plan local, iar staff-ul tehnic al grupării din Trivale pregătește, în cele mai mici detalii, transferurile, având în vedere că obiectivul asumat de anÂtreÂnorul Adrian Neaga este proÂmovarea în liga secundă. În aceasÂtă vară, tehÂniÂcianul piteșÂtean a adus la eÂchipă juÂcători cu expeÂriență, care au evoÂluat mulți ani în ligile I și a II-a.
Unul dintre aÂceștia este mijlocaÂșul Iulian Vladu, caÂre în priÂma parÂte a seÂzonului trecut a jucat la CSMS Iași și mai apoi la Șoimii Pâncota. Fotbalistul de 33 de ani caÂre în cariera sa a mai trecut pe la FC Argeș și CS Mioveni are gânduri mari cu noua sa echipă.
„Dacă nu aveam acest obiectiv, nu veneam la Pitești”
– De ce ai ales SCM Pitești?
– Am ales Piteștiul, pentru că am vrut să fiu cât mai aproape de familie. Am fost foarte mulți ani plecat de acasă și mi s-a luat să stau numai pe drumuri. Am ales să vin la SCM Pitești, pentru că este un proiect interesant și o nouă provocare pentru mine. De felul meu sunt un om care îi plac provocările.
– Obiectivul echipei este promovarea. Crezi că poate fi realizat?
– Dacă nu aveam acest obiectiv, nu veneam la Pitești. În cariÂeÂra mea, am reușit cinci proÂmovări. De patru ori am promovat în Liga 1 și o dată în Liga a 2-a. Sunt sigur că voi reuși și a șasea promovare cu SCM Pitești.
– Te-ai acomodat la Pitești?
– Da. Colectivul este OK. Cu unii dintre colegi am mai jucat. Pe Rică Neaga îl cunosc destul de bine și sunt convins că vom face o treabă bună. Obiectivul este promovarea și sunt sigur că îl vom îndeplini cu muncă și seriozitate.
– Ai mai jucat în Liga a 3-a?
– În acest eșalon nu am mai jucat de 14 ani, dar sunt convins că sunt echipe bune în fiecare serie. Noi trebuie să ne vedem de treaba noastră și să ne intereseze doar de noi.
– Din punct de vedere fizic ești OK?
– Da. Nu am probleme cu sănătatea și nici nu vin după vreo accidentare. Dacă nu mai puteam să joc, ridicam singur mâna și spuneam că nu mai pot. Când voi simți că nu mă vor mai asculta picioarele, mă voi retrage din aÂceastă activitate.
„Evoluțiile noastre pot aduce oamenii la stadion”
– Cum este Rică Neaga ca antrenor?
– Este la început de drum și sunt sigur că se va descurca. Este ambițios și îi prevăd un viitor frumos în această meserie. Nu cred că tinerețea este un impediment pentru a face carieră în antrenorat. Și marii tehnicieni au început de jos, de la echipe mai mici, iar apoi au avansat treptat și au ajuns sus de tot.
– Lotul cum ți se pare?
– În privința lotului, numai Rică decide. Cei care au venit sunt fotbaliști buni, dar și cei care au rămas au valoare. Atmosfera la echipă este bună și suntem un grup unit. Așa trebuie să fim pe teren, dar și în afara lui.
– Ce așteptări ai de la publicul piteștean?
– Noi ne dorim ca oamenii să ne susțină la fiecare meci, însă sîntem conștienți de faptul că evoluțiile noastre pot aduce spectatorii la stadion.
A revenit Iamandi
De câteva zile, cu lotul celor de la SCM Pitești se antrenează și mijlocașul Adrian Iamandi. Acesta a primit acceptul celor de la CS Mioveni de a se pregăti cu alb-violeții și nu este exclus ca oficialii celor două echipe să ajungă la o înțelegere în privința transferului acestui jucător.
Iamandi a mai evoluat și în turul sezonului trecut la gruparea din Trivale și a terminat turul de campionat pe primul loc cu formația argeșeană.
Sursa: Curierul zilei