Pe stadionul Olimpia a avut loc sâmbătă cel mai spectaculos meci jucat acasă în acest retur de către fotbaliștii echipei fanion a județului. Unirea Dej a condus cu 2-0, după care băieții de la Olimpia au revenit în forță și au marcat 3 goluri, reușind să învingă.
Fotbaliștii Olimpiei s-au crezut câștigători încă dinainte de fluierul de start al arbitrului, începând lejer meciul. Mult mai pe fază, oaspeții au marcat în minutul 32, Rareș Petran profitând de o gravă eroare din careul nostru. La pauză scorul este de 1-0 în favoarea Unirii Dej.
Imediat după începerea celei de-a doua reprize, în minutul 47, Ghiță Dragoș de la Unirea înscrie din nou, astfel că scorul este de 2-0 pentru oaspeți.
Antrenorul Tibi Csik schimbă tactica, trimite mai mulți jucători în ofensivă și încep să apară rezultatele. Ionuț Dănilă înscrie în minutul 56, Ervin Zsiga în minutul 79, iar în minutul 83 Alexandru Botoș șutează de la distanță și înscrie.
Meciul a fost unul spectaculos, între timp jucătorii Olimpiei mai lovind de două ori bara porții adverse. În minutul 91 a fost cât pe ce ca oaspeții să marcheze din nou, dar portarul Șuta, foarte vigilent, a salvat situația.
În toate meciurile de pe teren propriu Olimpia a primit doar 2 goluri, la care se adaugă cele 2 de sîmbătă.Antrenorul Tibi Csik a declarat că la pauză i-a încurajat pe jucători, spunându-le că ei au intrat în această situație și ei trebuie să se scoată.
Antrenorul Unirii Dej, sătmăreanul Mircea Bolba, i-a felicitat pe fotbaliștii Olimpiei pentru meci.
Olimpia: Șuta – Moș, Mureșan, Heil, Homorozan, Molnar (31 Gavrilescu), Mihai Pop (46 Dănilă), Botoș, Zsiga, Feier (55 Marian Pop), Marinaș (55 M. Mureșan).
Sursa: Gazeta de Nord Vest