Deși au votul consilierilor, părțile nu au pus încă la punct toate detaliile acestei colabărări, printre nemulțumirile oficialilor de la Valea Copcii fiind faptul că Primăria dorește să preia clubul în totalitate și să-i schimbe ulterior denumirea. După încheierea ședintei Consiliului Local, primarul Constantin Gherghe a anunțat că obiectivul va fi promovarea echipei în eșalonul secund, încă de la primul sezon!
„Dacă intrăm ca membri fondatori, automat vom intra și în staff-ul adminstrativ. În cel tehnic nu, fiindcă la Minerul sunt câțiva oameni care se pricep la fotbal. Așa cum am discutat cu actuala conducere a Minerului, dorim ca anul viitor să fim deja promovați în Liga a II-a, iar apoi, de ce nu, să atacăm promovarea în Liga I. Noi dorim performanță, așa cum am dovedit în trecut, cu Gaz Metan Severin. Trebuie să consolidăm echipa din punct de vedere financiar, dar și al lotului de jucători. Numele trebuie schimbat, fiindcă spectatorii tot > scandează în tribune, indiferent cum s-ar numi echipa”, a declarat Gherghe.
Oficialii Minerului vor să fie parteneri egali
După ce au purtat mai multe tratative, oficialii Minerului așteaptă noi propuneri din partea Primăriei Drobeta Turnu Severin, în vederea unui parteneriat. „Căutăm o formulă de parteneriat și aș vrea să se concretizeze, dar, repet, sub această formă. Nu cred că vom ceda echipa, ci sper să găsim o variantă de asociere. Ar fi cea mai bună soluție și ar fi benefic pentru oraș să ne înțelegem. Să vedem însă în ce condiții”, a precizat, zilele trecute, vicepreședintele Minerului, Norocel Ciorăscu
Sub conducerea Primăriei, Gaz Metan Severin, fostă Gaz Metan CFR Craiova, a promovat în Liga I, unde a jucat sub titulatura CS Turnu Severin, dar nu a rezistat decât un sezon, după care s-a desființat, înglodată în datorii.
Minerul Mehedinți, fostă divizionară C în perioada 2003-2010, a promovat recent în Liga a III-a, după ce a învins Gilortul Târgu Cărbunești cu 2-0, după prelungiri, în meciul de baraj, de la Slatina.
Fostul international Gabriel Boștină va deveni noul președinte al clubului severinean.
Articol scris de Mircea OGLINDOIU