„Municipalul” severinean va avea nocturnă

23 Sep. 2010, 19:53 Stiri

Reabilitată anul trecut, arena de 20.000 de locuri va beneficia
și de instalație de nocturnă până la sfârșitul toamnei, iar
jucătorii echipei severinene speră să poată disputa ultimul meci de
pe propriul teren, din acest tur, programat pe 26 noiembrie, cu
Triumf Bârca, la lumina reflectoarelor.

Deși nocturna trebuia instalată încă din primăvară, lucrările nu
au putut demara, din cauza faptului că firma care a pierdut
licitația a contestat în instanță modalitatea prin care a fost
desemnată societatea câștigătoare. Procesul s-a încheiat favorabil
firmei stabilite inițial să înceapă proiectul, iar, din această
săptămână, lucrările se derulează la nivelul fundației. Peste două
luni, cei patru stâlpi al nocturnei își vor inaugura lucșii.
„Conform contractului, în termen de 55 de zile,
Municipalul va avea nocturnă. Trebuie să asigurăm toate condițiile
pentru ca FC Drobeta să facă performanță, iar în 2012 să promoveze
în Liga I”
, a spus primarul municipiului Drobeta
Turnu Severin, Constantin Gherghe.

Pe lângă nocturnă, FC Drobeta a primit din partea unuia dintre
sponsorii echipei un autocar, inscripționat cu numele și sigla
echipei.

Severinenii cred că
scandalul de la Corabia e doar o conspirație

Acuzați de blat după victoria de la Corabia, severinenii susțin
că echipa lor a câștigat meciul doar pe teren, argumentând în acest
sens jocul dur al gazdelor, din repriza secundă. „Sunt
aberații. Primarul din Corabia s-a folosit de acest pretext, ca să
poată desființa echipa. Probabil nu mai avea bani și nu știa cum să
scape de unele datorii. Noi am câștigat corect, iar gazdele ne-au
rupt la picioare după pauză”
, au spus elevii lui
Viorel Ion. În urma retragerii echipei din campionat, FRF a anulat,
conform regulamentului, toate rezultatele înregistrate de Progresul
Corabia în primele patru etape, astfel că FC Drobeta nu mai e
lidera seriei și a coborât tocmai pe locul trei!

Articol scris de Mircea
OGLINDOIU

23 Sep. 2010, 19:53 Stiri
Pe aceeași temă